..to my auntie...

Ar fi parut ultima optiune, ultima decizie dupa care sa trag o linie groasa, severa, si sa zic: asta am cautat tot timpul, aici am vrut sa ajung, degeaba o mai dau cotita, realitatea e dura iar eu sint victima tuturor celor din jurul meu. Da, categoric, brusc am descoperit ca e o conspiratie universala (a trecut deja de limitele familiei, ale institutiei in care lucrez, ale tarii in care am avut ghinionul sa ma nasc), e deja o conspiratie la nivel mondial, toti s-au calat pe mine, cu singurul scop de a ma distruge, inclusiv criza asta financiara a fost facuta special sa ma ucida pe mine sau sa ma bage intr-un spital de boli mentale, - mi-i si inchipui cum stau toti ascunsi, ma privesc la fiecare colt de strada, rinjind, scuipindu-si in palme satisfacuti de cite ori ma-mpleticesc, poate poate cad odata sa fie si ei satisfacuti. Cred ca sint multi! Probabil pe unii ii cunosc, pe altii nu, unii poate-mi sint buni prieteni, dar ei nu vor sa spuna nimic, evident, au jurat cu singe fraternitatii lor ca singurul lor scop in viata e sa ma distruga pe mine!
Deci: imi aprind o tigara, comand un fresh de portocale si astept, bat din picior, e tirziu si n-am chef sa stau aici mai mult de juma' de ora oricum ma enerveaza si o fac ca trebe s-o fac, sa-mi bifez activitatea de pe lista mea de lucruri de facut inainte de a ma ucide. Intr-o falsa si ipocrita "hai s-o fac si p-asta, ca sa pot zice apoi usurata: uite, fir-ar al dracului sa mai ziceti voi ca n-am incercat tot, si ca n-am facut tot ce tinea de mine, daaaa? Deci tot de pe jos ma culegeti! Pentru ca asa vreau eu, bineee? Acuma ciocu mic si enjoy the show!"
Parcheaza in usa cafenelei ca blonda si ma buseste evident risul - de cind o stiu a fost o atehnica, ea nu stie ce e ala un email, ca sa nu mai vorbim de fineturile condusului, dar am admirat la ea indirjirea cu care s-a tinut pina la capat de volan pina a reusit sa-si plimbe fundu-n tirtaneata ei (asa ma refer eu la Peugeot 308) prin toate colturile Bucurestiului asta imputit. Ca imagine concreta: Ela se tine de volan ca si cum ar conduce o racheta spatiala, nicidecum un autoturism. Usor trecuta de 40, este genul de femeie care te insala intotdeauna cu cel putin 5 ani in minus. Vorbim rar, o vad si mai rar, de-asta m-a surprins sa aud ieri de partea cealalta a firului o voce calda care mi-a promis ca, sigur, ne putem vedea a doua zi la 5.30, vine linga biroul meu daca vreau. Ei, bine. daca vrei tu, si poti, nu vreau sa te deranjez...
Uite ce e, ii zic, pufnind si fumegind, m-am decis brusc sa pun o bomba in mijlocul casei si sa-i dau foc sa faca bum maare maaaare, dar vreau suport legal. Te bagi?
Am inteles, imi spune. Oricind. Si miine daca vrei. Dar imi permit, asa ca te cunosc, sa-ti ofer alternativa. Imi iei si mie un fresh d-asta de bei tu?
L-a baut in 3 minute. A vorbit numai ea. Dupa o ora si jumatate, eu nici nu ma atinsesem de fresh-ul meu de portocale si nu fumasem nici o alta tigara. N-am avut timp. Am fost extrem de ocupata ascultind-o. Niciodata nu am fost atit de ocupata ascultind pe cineva. Jur. M-am trezit dupa o ora si jumatate ca eram intr-un loc cu niste oameni pe linga masa noastra pe care nu-i vazusem cind intrasera, cu sucul intact, pachetul de tigari neatins - so fucking unusual! Aveam ochii larg deschisi. Ela nu-mi zimbea. Avea ochii la fel de mari ca mine. Si se uita, prin ochii mei, fix in stomacul meu. Puteam sa jur ca stia ce-am mincat la prinz; ce mincasem si ieri la prinz, si alaltaieri si tot asa. Puteam sa jur ca stie si citi metri de intestine am. Genul asta de privire facuta in alte ocazii sa ma sperie in draci acum ma linistea si ma relaxa inexplicabil.
Am intrebat-o daca e magie, dar s-a jurat ca nu. Am iesit din cafenea si aveam cu multe kile mai putin , nu stiu de ce, dar eram mult mai usoara. Si stiam sigur ca Ela imi plantase in stomac o luminita mica, mica, cit un virf de ac. O simteam, era acolo, la dracu, la modul foarte organic! Si -am stiut ca nu sint decit 2 posibilitati: sa creasca sau sa moara. Ela mi-a promis ca o sa creasca si eu vreau sa o cred. Ela mi-a promis ce n-as fi asteptat niciodata sa-mi promita. Si mi-a spus ca, daca tot mai vreau, imi aprinde ea fitilul.
In viata mea nimeni nu mi-a acordat atit de mult credit, nu mi-a facut atit de mult bine neconditionat, si nu m-a iubit, atit cit m-a iubit Ela intr-o ora si jumatate.
In seara asta sint altfel, pentru ca Ela exista. Desi in mod normal mi-ar fi teama ca miine toate astea s-ar duce, stiu ca tocmai asta le-ar face sa se duca.
Multumesc, doamna.

ala-bala...

Stateam azi-noapte si ma gindeam ca nu ma pot decide: intre Dave si Bono il aleg pe Chris. Ba nu, cred ca pe Brian. Drace, nu, nu, nu ma pot dezice de Michael .... cred ca aratam chiar caraghios cu ochii-n gol si incruntata, socotind pe degete, gindindu-ma ce culoare sa-mi aleg. Asa ca m-am decis sa-i pastrez pe toti, si sa mor cu fiecare-n parte.

speechless

De multe ori stau si ma minunez de incapatinarea absurda de care dau dovada.

Lesson no 1. Never ignore your first instinct. If you did, you can already call yourself stupid.
In traducere: if in doubt, don't do it!

Can I feel dizzier than this??

lumina ochilor mei

Mami, stii de ce intind asa miinile? ca sa te iubesc mai mult!
Mami, nu pleca! Mai stai cu mine 3 minute, te rooog... (isi sterge nasucul cu minecuta, ma-ncrunt in dezaprobarea mea. Ma roaga frumos sa-i dau un servetel sa-si stearga lacrimile)
Mami, te iubesc in fiecare zi!
Eu am cea mai frumoasa mamica!
Mami, cind o sa fiu mare vreau sa fiu ca tine!

Copilul meu nu intelege de ce lumea asta e orinduita altfel decit ar trebui sa fie. Si, sincer, acum, nici eu. Despre cum imi intind eu miinile catre ea...

se intimpla in Viena

Se intimpla in Viena, intr-o seara rece de noiembrie. M-am aruncat in patul cu atitea stele tremurind ca varga, incercind din rasputeri sa pling, fara rezultat. Respiram sacadat, imi simteam ochii grei si seci, si-mi cautam tigarile - ultima (a se citi the ultimate and the last) sursa de relaxare pe care o puteam identifica.
Mi-a luat o ora pe putin sa ies din tremur. Dar bataile inimii au continuat, iar secundele de blackouts la fel. As fi dat un regat pentru o lacrima. Nimic. Nici urma de lichid in corpul meu.
Am profitat de liniste si izolare, am intins mina dupa pix si hirtie decisa sa-mi identific o data si pentru totdeauna problema. Nu-mi puteam lua nici anxioliticul nici sedativul atit de devreme si poate era bine sa-mi pun frustrarea pe hirtie pina venea si vremea lor.
Identificarea problemei, ca la management. Nu stiu psihologie, poate merge-asa.
Baga-mi-as, nu m-am oprit din scris vreo 20 de minute. Am umplut in A4 si pe bune ca m-am retinut, in ideea de a pune negru pe alb numai esentialul. Un A4!
M-am oprit, m-am uitat inca o data la structura – totul impartit frumos pe 3 categorii si mi-am zis: “Ptiu, drace, da’ tare suparata sint! E de mirare ca inca ma pot tine pe picioare! Sint o adevarat eroina, si daca nu mi-o spune nimeni, mi-o spun eu acum!”
Sa le elimin una cite una mi-ar lua ani.. Poate-ar fi cazul sa incep, nu?
De cealalta parte a ferestrei Viena incepuse deja sa freamate de noapte. Room Service? Da, o portie dubla de inghetata, va rog, neaparat cu multa ciocolata. Mi-o lasati in camera pe masa, n-o sa am chef sa ies din cada.
A doua zi m-am rugat. Dupa multi ani.

where time stands still

oooooo, DOAMNEEE!!!!!!!!!!!!!!
Cind stiu acum ca exista clar sansa sa reach out and touch something, cind simt ca-mi pompeaza inima intr-un ritm alert – ma trezesc noaptea si-mi spun: Nu-mi vine sa creed, nu-mi vine sa creed!!!!!!!!!! Am sa pot intinde mina sa ating scena pe care se aflaaaa, mi s-a dat iar ocazia sa pot lesina in prezenta lui! Ce fericire poate fi mai mare????? ce moarte mai dulce????
Cind credeam ca totul e ireversibil, acum nu pot respira la gindul ca momentul asta va exista, va exista!!!Poa’ sa moara orice, ASTA n-o sa moara niciodata. Si oricit de jos as fi, oricit de distruse mi-ar fi scuturile, oricit de neagra mi-ar fi dimineata, oricit de intunecata mintea, in my soul, in my own “room”, va exista mereu ecoul zeului, cea mai puternica dorinta a mea! Pentru ca eu traiesc prin cuvintele lui, respir prin suflarea lui, si simt prin atingerea lui! I’ll always be here!

keep it cheap, keep it coming

Am fost sfatuita sa-mi fac un jurnal, deci mi-l fac, poate ma simt mai bine dupa.

11.00 pm. Imi adun fortele – vreo 2 grame jumate si plec in dracu sa ma pieptene.
11.15. Imi iau prima-njuratura la metrou, de la un cocalar dinamovist care vroia sa stie cit e ceasu. Swell, ceea ce mi-am dorit.
11.30. Sufar. Nu ma integrez deloc. Primele 2 ginuri simultan.
12.00 Deja le-am pierdut sirul.
12.30 Old habits die hard, mi se spune ironic. Aprob. De cind beau eu vin?
1.00 Mai, sa fie. Ador ginurile astea ieftine, slabe si lungi, trebe sa bei cite 10 sa simti ceva.
1.30 Ma depaseste! Ce am io cu clubu’ asta, frate? And...who the fuck is that????
2.30 Ma aflu intr-un spectacol de zile mari, asa cum numai eu pot sa sustin, ceva cu tequilla, vin varsat pe camasa Prada (!!!) a unui om dragut, dar victima a frustrarilor mele si-al alcolului deja prezent in creierii si singele meu. A trebuit sa-i sterg blugii cu limba. Nu stiu de ce, asa am fost sfatuita.
3.00 Am mozolit deja DJ-u’, mi-am luat portia de DM si Marilyn Manson, pot sa plec acasa. Sint apostrofata ca nu ma comport frumos de catre...ouch! prietenii mei !!????
3.30 hm.
5.30 Inca mai scriu mesaje. Evident, iubesc pe toata lumea si mi-e dor de toti. Clasic.
8.30 Ma trezesc cu un rinjet in freza si 3 tone de kriptonita in frunte. Fac cafea si zimbesc in continuare.
10.30 AM, fireste. Inca imi simt alcool in stomac, incerc sa-l ignor, la dracu m-am apucat de gatit, nu? Ii sun si p-altii sa-i trezesc, in puii mei, deja au dormit prea mult!
12.30 Inca mai am alcool in stomac! Aide, ma, ce naiba....Ma uit la X-Men, imi mai trece greata. Continui sa zimbesc. Sint sotia perfecta! Si gatesc zimbind! Sint plina de energie!
15.30 DORM!
20.30 Ma joc cu papusile. Zimbesc non stop.
24.00 Stiu ca nu voi dormi pina la 2.00. Si trebuie sa traiesc cu ideea.

Fata, mi-ai lipsit mult. Si ca sa te pedepsesc...daca nu ti-ai gasit amantul cind te-ai intors acasa...mmm...let me think...HE WAS IN MY FUCKING BED!!!

in colectivitate

Nou venitii.
Specimenul 1. E subtirica ca o mladita, cultivata tot asa, foarte blonda, dar vorba aia, desteapta foc (deci chiar glumesc!), are ochelari, fireste, doar este entelectuala si o privire de recuperator de credite. Nu numai ca nu stie sa dea binete – si asta, sint convinsa, numai pentru ca in cartile ei de Marketing nu scria asa ceva – dar nici nu raspunde cind i se da. La inceput ma ofticam, dar cind i-am auzit vocea m-am bucurat si m-am conformat la 100% toleranta a prezentei ei. Asta de frica sa nu ma umfle risu’ in capul diminetii cind ar fi trebuit sa-i aud trilul sugrumat. Cind a vorbit prima data am crezut ca are guturai , a doua oara am crezut ca e de fapt barbat si l-a strins cineva de oua, a treia oara mi-am zis ca trebuie sa evit sa vorbesc cu ea, altfel o sa fiu data afara pe motiv de discriminare. Deci jur: are o voce absolut ingrozitoare. E ca si cum ar fi vrut sa se sinucida prin spinzuratoare si s-ar fi razgindit in ultima secunda. Maninca numai lapte de bivolita cu cereale integrale. Eu una nu am vazut-o zimbind niciodata si nici nu cred ca as rezista s-o vad, sincer, pentru ca nu stiu cum ar arata combinatia rinjet + privire de calau cretin.

Specimenu 2. E scunda si-ndesata, dar chiar si de la aproape 1,80 ai mei nu-i ajung cu prajina la nas. De cum a venit a tratat pe toata lumea cu “respect: (“r-ati ai dracu de muciosi...”). Cind vorbeste zici ca tuna, spre deosebire de specimenu 1, atunci cind vorbeste ea zici ca tine o pruna altoita in gura ca sa duca sunetele mai spre esofag, si asta numai si numai pentru prestanta. Viseaza urit noaptea si dimineata la prima ora implementeaza proceduri noi si strategii bazate pe cosmarurile ei. In consecinta, numarul de clienti scade. Cind i se pun intrebari, da raspunsuri scurte si evazive si, fara a schita vreun zimbet, (idem specimenului 1 – cred ca au crescut in acelasi cartier, o sa le-ntreb) incheie sec: “satisfied?” si te priveste fix ridicind din sprinceana. De cind a venit ea in institutie toate muierile de la ea din departament (a se citi de sub managementul ei) se paruiesc. Ma rog, nu cred ca are legatura, nu? Si-asta maninca piine graham. Am descoperit absolut intimplator ca minte cu nerusinare. Am ramas de vorbeam singura de gradul in care a putut s-o faca. Parol.

Amindoua sint celibatare si trecute de 30, asa cum le sta bine pasaricilor de cariera, fara obligatii acasa, si cu salariu dublu decit al meu. Nice.

Specimenu 3. Mica si urita, fara urma de feminitate (nu ca alea de sus m-ar da pe spate din punctul asta de vedere), dar ...brilianta, spun unii din colegii ei. Casatorita, copil bine mersi, rinjeste non stop. Ii place sa gateasca. Din cale-afara de amabila, ma face sa borasc de atitea politeturi. Rinjeala ei permanenta ma scoate din minti. O evit. Nu lucrez mult cu ea, dar i-am citit genul: singe corporatist si lingau. Daca-i place asa de mult sa faca mincare, sa stea dracu-acasa s-o faca. E principialista. Punct. Daca si asta avea salariu mai mare ca al meu o bateam.

Specimenu 4. Cind o vezi te apuca greata: in fiecare zi descopera uluita cit de norocoasa este sa lucreze pentru intitutia asta. Visu ei de-o viata. I-a pus Dumnezeu mina-n cap. Fata desteapta, se pricepe la PR. (aren’t they all, honey????!!) plina de entuziasm, fumeaza rar. Fada rau, m-am surprins de multe ori uitindu-ma la ea sa gasesc ceva care sa-mi aduca aminte cine este, si ramineam asa minute intregi, pina-mi aduceam aminte cine dracu mai e si fufa asta. Evident, era noua PRista.

Specimenu 5. Proaspat coborita din barca, cu mari probleme de atitudine. Ii plac hainele colorate dar e urita cu spume. Cind vorbesti cu ea iti relateaza totul cu o intonatie de poezie invatata. Ramii prost si nu stii cum sa reactionezi. Ai senzatia ca te ia peste picior. Are probleme de respiratie, desi nu fumeaza. Maninca mult. Genul care mesteca tot timpul, dar nu se pune nimic pe ea. Are miini oribile.

Specimenu 6. Se vrea a fi unul dintre barbatii institutiei. Pe linga faptul ca de cite ori il vad imi vine sa-i pling de mila – are mari probleme de sanatate saracu’– are si mari probleme care tin de IQ. Parerea mea. Si el cu 2 salarii mai sus ca mine, are mari greutati in a intelege, in primul rind, modul de organizare si relatiile sociale dintre angajatii pe care-i pastoreste. Isi face singur strategii si noi privim la el oripilati, speriati de ce ne va mai aduce si ziua de miine.

Specimenu 7. are paru lung de zina si-i place sa si-l arunce sexos intr-o parte si-n alta. Citeste de citeva ori ambalajul unui aliment, ca sa se asigure ca nu a depasit doza de E-uri permise pe kilogramul ei corp pe o zi. Vegetariana, carierista, infumurata, obsedata de propria ei imagine – cred ca se pozeaza singura si-n baie pe toaleta, jur. Duduia pina-n 30 de ani cu pretentii la un print cu cal alb si vila-n Pipera, ca doar mama ei nu s-a omorit atita cu educatia fetii sa ne riscam si sa ne dedam la acte saracacioase. Pardon.

Veteranii. Aici sint putine de spus. Fara sa regret si fara rusine am sa spun ca toti cei ramasi in aceasta instutie cu o vechime intre 5-10 ani sint bolnavi psihic, dusi, cu mari probleme de adaptare si de echilibru psihic si emotional. Ratati, permanent nemultumiti, plingindu-se tot timpul din obisnuinta, nici ei nu mai realizeaza daca e cazul sa se plinga sau nu..nu mai conteaza, e bine sa te plingi, viciosi cei mai multi, ciudati majoritatea si in principiu rai. Sint oameni cu probleme psihice care tind sa se agraveze. Ce-i mai grav e ca refuza sa-si accepte aceste afectiuni.

Rulajul de personal in institutia mea este foarte mare, asta pentru ca lucrurile merg foarte bine si toti oamenii sint multumiti, respectiv nu se pot obisnui cu binele si se cara la putin timp dupa ce s-au angajat. Institutia mea da anunturi de angajari la fiecare 2 saptamini, ma gindeam ca ar fi frumos sa ne scoatem o brosurica pe care s-o dam gratuit in metrou – gen RING - in care sa ne publicam posturile vacante si eventual, in celelate pagini, productia la hectar pe luna curenta si planul cincinal.

Ce-am varsat eu aici e doar o mica parte din ce simt fata de diverse personaje din aceasta intutitie care se autointituleaza “a good employer”. Se poate scrie un roman pe baza legaturilor si sentimenelor, etc, ce m-au incercat de cind m-am angajat aici si pina in prezent, avind in vedere ca mi-a mincat ceva timp din viata si ca sint o persoana care relationeaza destul de mult. Dar niciodata – niciodata ! – n-am fost fortata la o schimbare atit de mare si atit de brusca in ceea ce priveste colectivul in care lucrez. Si asta m-a socat nitel, caci nu ma mai regasesc in nimic. Defect de fabricatie.

800 years - the brightest and best

Nu ma pierd niciodata in Cambridge. Nu am cum. Stradutele imi sint asa de familiare, simt ca stiu fiecare coltisor de multa, multa vreme. Cambridge-ul nu e nici Londra nici Bucuresti, ha-ha, evident. Nu mi-a placut niciodata Londra, mi se pare un oras imbicsit, care se ineaca in propriul smog si in propria aglomeratie, in propriul sau caracter cosmopolit. Daca esti tipul urban, atunci esti Londra. Daca esti eu, atunci esti Cambridge, cu deschidere spre periferiile lui de poveste – imagineaza-ti amestecul intre aerul misterios-istoric al Cambridge-ului si countryside-ul englezesc, decupat dintr-un fairy tale.
Londra e pestrita, mult prea colorata pentru mine si galagioasa. Mi se pare fix copacul laudat la care toti taranii se duc cu sacul. Cambridge-ul este sufletul meu, amestec de verde si gri, ici –colo poate o pata de culoare, nimic altceva decit un doubledecker rosu, sau poate o micuta Aston Martin cu care se da domnul masterand–baiatul-de-bani-gata, de care tati e foarte mindru (doar mindria lui se vede in jucaria cu care se da pe stradutele inguste plodul cu pricina). E imposibil, cind dau coltul in vreo strada pietruita tirindu-mi mina pe zidurile inalte si reci ale unui colegiu vechi de sute de ani sa nu dau seara nas in nas cu bursierul in toga neagra. Are fata serioasa, cara dupa el niste carti intotdeauna si merge cu pasi mari, grabiti, singuratic, am mereu senzatia ca abia a scapat de la cursuri si fuge repede sa nu piarda timpul, in mansarda lui unde sa-i bage iar nasul in vreo cartulie de cine stie ce draci de fizica atomica. E tipul freshman-ului bulli-ed pina la traumatizare de catre studentii veterani. E tipul soarecelui de biblioteca, ala care nu-si va lua ochelarii din carti in veci, traieste la limita subzistentei refuzind sa-si piarda timpul pretios dedicat studiului cu un job part-time de chelner care i-ar face portia de brunch mai mare, ca nu cumva sa–si piarda bursa. Asa il percep eu. Si-mi place de el.
Ador Cambridge-ul pentru aerul lui, pentru felul in care ma face sa ma simt, atit de in largul meu, atit de departe de orice kitsch, atit de natural. Si ca tabloul sa fie perfect, imi arunc ochii de pe pod in barcutele de lemn care plutesc pe river Cam. Este o frumusete pe care nu o vei gasi niciodata in Venetia. Parol, stiu Venetia! Vrei apa si barcute? Stai pe iarba verde taiata perfect si ingrijita pindind ratele salbatice din tufisurile de pe malurile riului Cam. A fost a treia oara cind am revazut Cambridge-ul, care a devenit pentru mine locul de pelerinaj al calatoriei mele spirituale, propria mea Mecca. Acolo am gasit, fara nici cel mai mic efort, o liniste pe care nu am mai cunoscut-o vreodata, de existenta careia uit mereu, dar ea revine din momentul in care pun piciorul pe asfaltul lui albastru.
PS In Cambridge nu vei gasi niciodata pitipoance (genul “rindunica pe tocuri” pe care-l gasesti in mall) nici zine extravagante care sa-si etaleze brandurile, manelisti in maieu sau, mai rau, la bustu gol, soferi de taxi nervosi, dudui intepate, vinzatori gretosi si plictisiti, nici metrou, nici blocuri, nici gropi, nici cosuri de gunoi rasturnate sub greutatea cojilor de banana si a pungilor de plastic pline cu te miri ce, nu se lucreaza la drumuri, desi arata perfect, nu e praf, nu-s puradei cersind cu aurolac in bot, si mai ales, nu auzi fluieraturi, claxoane, injuraturi, fratele meu, asta e o alta planeta!

still in the woods

Habar n-am sa ma iubesc. Habar n-am cum sa invat sa fac chestia asta. Habar n-am cum as putea face din mine prietena mea, si nu cea mai cumplita dihanie-dusman al propriei mele fiinte. CUM SE FACE CHESTIA ASTA? INVATATI-MA SI PE MINE!!

Eat pray love 2

Ok. Decit sa vorbesc eu, mai bine o las pe ea. Liz, despre cartea ei.

EAT, PRAY, LOVE by Elizabeth Gilbert

Cit de frustrata am fost, Doamne, practic singurele momente in care traiam cu adevarat erau cind citeam. Si erau zile cind puteam sa fac asta numai in cele 15 minute pe care le petreceam in metrou - ce chin - bineinteles ca mi s-a intimplat sa cobor cu o statie mai incolo! Abia asteptam sa se faca seara, sa ma izolez in patul meu cu cartea sprijinita pe perna, singura, si sa ma cufund in lumea mea atit de addictive. Pina in seara in care, dupa 3 ore de citit fara pauza, am ajuns la final. Imi crescuse un mare nod in git, abia acum il percepeam, aveam ochii umezi - penibil - si ma durea capul de la lumina slaba. Galopasem ultimele pagini ca nebuna, simteam ca nu e destul de liniste desi singurul lucru care ma deranja era scirtiitul scaunului de la computer unde-si face el veacul. Dar ajunsesem la final. Si-n clipa aia tot ce-am putut sa simt a fost o imensa mila fata de el si existenta lui banala, orizontul lui finit, lumea lui mica si meschina, si mila - imensa mila - de propria mea persoana... linga el. Mila de cit de bolnavi, surzi si orbi putem fi cu totii, cit de mult ne puteam bate joc de noi insine, cit de simplu ar fi, daca am vrea, sa decojim, pentru ca miezul, esenta, e atit de aproape, cit de irational aproape ne pierdem in citate si idiome, crezind ca sintem aproape de adevar, cind el de fapt e in partea opusa, cit de preocupati sintem sa definim totul, caci certitudinea este cea mai la indemina cale, cit de putin iti trebuie de fapt ca sa ai totul...
Pe mine m-a inecat! Sint obsedata. Deja o recitesc in limba in care-a fost scrisa, sint sigura ca traducerea mi-a pierdut multe. Ma gindeam sa scriu despre carte, dar mi-am dat seama ca as face un mare rahat.
Sa nu cititi cartea asta!

mortii ma-sii de freud

Copilul meu face tot ce poate sa ma raneasca, in mod constant, zilnic, aproximativ la aceleasi ore, asta pentru ca fetita mea, ca si mine, ducem o viata bazata pe tabieturi, un program bine stabilit, normat, pe ceas.
Teoretic si paradoxal, daca as fi o nesimtita, si as trai intr-o lume in care totul are explicatii in Freud (nu stiu cine dracu e asta dar il tot aud pomenit), asta ar trebui sa ma bucure. Cercul de persoane pe care le putem rani este limitat. In general ranim oamenii la care tinem, cei pe care ii iubim. Nu ne putem permite sa ranim colegii, prietenii, amantii, cunoscutii, vecinii. Ei n-ar suferi, i-ar durea in cot de incercarile noastre penibile de a lovi. Si poate asta ar fi primordiala dovada de singuratate. Si sa fii singur e rusinos.
Putem cuantifica cit de mult ne iubeste persoana de linga noi, doar ranindu-l. Deci fiica mea ma iubeste, ranindu-ma. Si ceea ce asteapta de la mine este sa-mi vada suferinta: cit mai mult, cu atit mai bine, asta inseamna ca-mi pasa, deci ea se poate baza in continuare pe mine. Eu si fiica mea avem o relatie, ne iubim si ne ranim zilnic, reciproc, ne testam gradul de implicare una pe alta, ne invinovatim noi insine pentru tot ce facem, revenim, iar ne iubim, iar ne luptam, e chiar pasiune in casa mea!
In spiritu lu taranu’ asta, Freud, ma gindesc, inevitabil - nu c-as tine neaparat - la copilul Eu. De cele mai multe ori prefer sa n-o fac. Nu stiu sa explic de ce. Am numai citeva – prea putine – momente din copilaria mea de care vreau si mi-e drag sa-mi amintesc. Fara exceptie, marele semn de intrebare este relatia pe care am avut-o cu mama. Concluzia este clara si definitiva. Eu NU am avut o relatie cu mama. Am evitat sa ramin intr-o camera sa vorbesc singura cu ea, atit cit s-a putut. Si s-a putut, ca ea nu mi-a cerut-o niciodata. Nu am iubit-o, desi mama nu a fost o fiinta rea, chiar deloc. In prezenta mamei nu am ris sau plins niciodata at ease, adica evident ca sa-mi exprim sentimentele, in prezenta ei nu am avut niciodata personalitate. Am refuzat – nu stiu sa spun de ce, sa fiu eu. Inutil sa mai spun ca nu vorbeam cu mama. Nu stiu ce e aia mother-daughter talk. Habar n-am ce ar putea vorbi o mama si-o fiica, atita timp cit mama nu a stiut niciodata ce simt eu. Nu stiu daca e vina ei, tind sa ma invinuiesc pe mine in principal, asta pentru ca de cind ma stiu am fost non-talkative si, in plus, preponderent trista. Fara motiv.
Am un amic care-si iubeste parintii enorm, vizibil. Ii iubeste, ii ajuta, calatoreste cu ei, vorbeste des cu ei la telefon, ii viziteaza des, se pozeaza cu ei (Jesus!) si-si posteaza pozele pe blog – ceva de neconceput pentru mine! Asta pentru ca nu simt ca parintii mei fac parte din mine. Cu rusine o spun, dar tot ce simt in acest moment (sic, asta pentru ca sentimentul dureaza de vreo 10 ani) este o imensa, enorma, continua MILA. Si, daca mai ramine loc, un 10% frustrare. Ma invinuiesc pe mine pentru nereusitele lor.
PS Una dintre cele mai mari greseli pe care le fac parintii de secole este sa spuna: eu imi sacrific propria mea fericire, pentru a asigura fericirea de mai tirziu a copilului. Nu inteleg: vrei sa-l cresti nesimtit? Il crezi timpit, handicapat mental pe propriul tau copil? Ii insulti capacitatea de a percepe, de a simti, cerindu-i totusi sa te iubeasca? Ii pui in circa, in mod constient, o astfel de poavara???? Accepti ca el sa te vada suferind (argumentind ca este pentru propria lui fericire) pentru ca mai tirziu sa se invinuiasca pentru asta?? Si, mai mult, te-ai astepta sa se comporte altfel?? Va face ABSOLUT acelasi lucru! Se vor comporta exact ca tine. La rindul lui i se va parea normal sa sufere pentru a asigura fericirea plozilor lui, se va nega pe el insusi, ancorind intr-un conventional jegos care nu ii va permite in veci sa se cunoasca, sa se descopere si, in consecinta, sa fie fericit.

mai nou, negatia absoluta

Ok, ok, inteleg, accept. Dar cine-mi garanteaza ca nu voi mai adormi incruntata, trezindu-ma si culcindu-ma-n negatii, fara exceptii, facind exact inversul a tot ce-mi cere mintea sau propriul meu corp, in fiecare secunda? Cine-mi garanteaza ca nu voi mai ridica iar degetul amentitator catre cer, inghitindu-mi lacrimile catre un Dumnezeu care cind iubeste, cind ma provoaca? Voi avea alte dimineti? Sau voi aluneca iarasi in coltul rusinii, plingindu-mi de mila cu lacrimi de crocodil in patetismul meu de printesa peste un bob de mazare?
Ea imi suride si-mi spune ca totul va fi bine. Serios??? Ma iubesti?? Cind m-ai vazut ultima oara rizind???!!!

seri ilegale la fumoar 2

Si pentru ca berea e...tot alcool, in pula mea, si oriunde m-as duce si orice as incerca sint o ...... renegata, brusc, la ora asta, bagamias, am descoperit ca nu-mi mai e dor de tine. New blood at the horizon... Strange, ha?

serile ilegale de la fumoar

Si pentru ca sampania e...tot alcool, in pula mea, si oriunde m-as duce si orice as incerca sint intre poli ...back in the room with a two-way door, brusc, la ora asta, bagamias, mi-e dor de tine. Am zis-o, desi n-as fi crezut. Strange, ha?

cu cine am de-a face..

Personality Disorder Test Results

Paranoid 78% 49% Schizoid 66% 53% Schizotypal 78% 53% Antisocial 46% 47% Borderline 86% 47% Histrionic 78% 43% Narcissistic 22% 41% Avoidant 54% 39% Dependent 74% 37% Obsessive-Compulsive 78% 40%

*scores in gray are the average web score

pentru cine crede in ele (ca si mine, de altfel) - similar minds

alea, alea, sa va frec!

Stiu unde-o sa fiti si ce-o sa faceti! Va avertizez: o sa-mi duceti dorul enoooorm, o sa plingeti ca nu sint linga voi cu glumele mele acre, cu replicile mele sincere, transparente si total nediplomate, cu injuraturile mele elegante, cu sticla mea de gin nelipsita, cu rinjetul meu uricios! Ma iubiti si nu puteti exista, ca grup, fara mine, recunoasteti!!! o sa ma sunati si o sa-mi dati SMS-uri dupa primele beri, ca sa ma tineti treaza toata noaptea, ca sa-mi aduceti aminte ca existati si ca sinteti dependenti de mine.
Enjoy, nesimtitilor! Vineri si simbata noaptea am sa va urasc!

Policy of Truth

Cea mai tare versiune live. E logic, daca e s-o luam asa, era numai a doua piesa cintata in playlistul lui Devotional Tour in '94. Cel mai sexy Dave, cea mai grava voce, cel mai efeminat Martin, un Alan Wilder in forma si inca prezent. Cel mai bun an.
Este uluitor cum Dave reuseste sa schimbe orice melodie de-a lungul timpului, si ma refer aici numai la ce tine de el, dincolo de mix-urile si update-urile facute de Martin. Stripped nu este aceeasi la lansare in Black Celebration in 89 sau hai sa zicem live din 101, ca sa fim corecti cu cea live din Philadelphia in 98 sau din Playing the Angel tour in 2006. Gravitatea se accentueaza, ea se transforma intr-o versiune matura, vocea lui capata accente metalice, de fiecare data ii adauga o noua nuanta, ii da o noua forma, intonatia schimba cu totul forma mesajului. Nici un cover nu o poate atinge. Pour les connaiseurs: uitati-va ce penibil e Rammstein!

introducerea mea in sexofobie

Frate, m-am saturat de sleahta asta de jumatati de barbati care se bat cu pumnii-n piept ca niste gorile-n calduri, care epateaza si etaleaza (surprinzator, dar sint unii care stiu pe ce sa insiste si cu ce sa iasa-n fata) si pusi in fata situatiei, mirii putin in directia lor si descoperi ca si-au dat drumul pe ei! Pentru Dumnezeu, cind o sa invatati ca nu obtineti nimic daca va umflati in pene degeaba! La ce bun e flirtul, la ce bune sint 3 zimbete? la ce buna e o falsa "prietenie" in care va plingeti de multitudinea de dudui care nu stiu ce vor? Dragii mei prieteni, it's called a fuck, a shag, a job! Toate duc ACOLO, pentru ca lumea asta e stapinita de sex! Am ajuns sa tin isonul ore in sir unor astfel de prelegeri de copil timpit nematurizat nici macar un pic pina la virsta de 29 de ani, batind din degete si intrebindu-ma in gindul meu : "ok, da' cind dracu ne-o tragem, stii, ma cam grabesc!...". Si daca ai facut greseala sa o spui sau sa faci un pas inainte, dai de o usa de biserica, in spatele careia se ascund de fapt repetate atacuri de panica pe tema sexualitatii. Si ramin trasnita. Nu mai inteleg nimic! Oamenii astia s-au obisnuit cu mina dreapta??? Jes'!!! Am obosit de atita vrajeala! That's it, I give up! Imi mut targetul la 35+. Poate oamenii astia imi inteleg agresivitatea. What are you? Pussies???

La multi ani, Madonna.

Eram in Croatia, fara acces la Internet (din fericire), dar am tinut sa marchez asta cind ma intorc. Asta pentru ca exista semizei printre noi, si ei insisi si-au facut-o. Si asta pentru ca si-au gasit mijloacele (iar altii care nu pot ajunge fructul, de acru ce e, stau si le despica, si le disputa, si le pun sub frivolul semn al blasfemiei!).

Poor is the man whose pleasures depend on the permission of another. Justify - dupa mine, cea mai reusita piesa a ei.

Hrvatska si blonda

Simteam cum imi pocnesc palpitatiile-n timple si atunci stiam ca eu apartin acelui loc si ei nu. Simteam stinca iesita-n mare, uda, rece si de nepatruns, apa limpede, adinca, sarata si calda, plina de scoici, pestisori colorati si arici de mare, frunzele de tot felul, briza usoara. Priveam valurile incete din comfortul sezlongului meu, ascultam frantuzoaica de linga mine - singura femeie care vorbea non stop si pe care o puteam tolera, vocea si intonatia ei imi sunau a muzica. Imi oboseau ochii de atita albastru si ma intorceam cu fata catre munte. Stiam ca as fi vazut marea mult mai bine de la umbra copacilor, ar fi fost mult mai racoare si mi-ar fi fost mult mai bine singura. Incercam mereu sa-mi ignor compania, 3 barbati - unul mai loser decit altul - si-o blonda, in adevaratul sens al cuvintului. Ma concentram pe vintul din frunze si din valuri, acrita si obosita de injuraturile lor de cocalari si glumele lor de prost gust, de liceeni frustrati. Nu eram cu ei. EA m-a tirit 2 zile prin shopping-uri (ideea ei de a cunoaste o tara straina), lafaindu-se in genti Prada, ceasuri Guess si pantofi Pittarello sau dracu mai stie de care, eram deja ametita de atitea zerouri, atitea branduri colorate si de atitea drumuri la bancomat. Toate aerele ei de doamna se consumau in rafturi cu toale, manechine elegant expuse pentru a impresiona ochiul ieftin al consumatoarelor, incheind intr-un apoteotic "baga-mi-as pula, e misto, mi-o iau". Nu si-a dezmintit nici o secunda latura asta de doamna de inalta societate, i-am incurajat de fiecare data felul orgasmic in care ii vine rochita S. Oliver pe corpul ei de afrodita la 1.55 si 64 de kg. Toate au o explicatie, insa: spre deosebire de toti ceilalti din tara asta, ea a fost traumatizata in copilarie, pentru ca ii placeau rochite pe care mama ei nu si le putea permite, si acum, ca este loaded, isi razbuna frustrarile. O inteleg. Am plins chiar. Am marturisit cit de miscata sint, si-am mai sorbit o gura de frappe rece, ca sa nu borasc instantaneu. Trebuia sa-l beau repede, pentru ca se inchideau magazinele si ea trebuie sa-si achizitioneze a 5-a pereche de pantofi din brandul Z, ca d-aia n-avea si erau un "must have", sintagma cu care mi-a zgiriat urechile 10 zile.
Dar marea era totul, nulitatea blonda disparea subit in fata mea, in eforturile mele de a-i ignora toate injuraturile de rudareasa parvenita genul "sa-mi bag..", "da-i-as..", "fute-m-as" si sa-mi promit ca n-am s-o vad in urmatoarele cel putin 6 luni. Ma aruncam singura in apa, lasandu-i pe cei 3 lachei (inclusiv sotul meu) fascinati de sex-appeal-ul ei sa-i sufle-n cafea si sa-i aduca scrumiera la nas, ca altfel se alegeau cu cine stie ce injuratura care nu i-ar fi pus deloc intr-o lumina favorabila. Si doar ideea era ca oricare trebuie sa aspire la a fi placut de detinatoarea puterii financiare, doar doar s-or alege, in viitorii 50 de ani cu vreo sponsorizare cit de mica, chiar si o bere la o terasa de lux nu-i de colea, daca e gratis e bine.
M-am detasat inimaginabil de propria mea viata in marea aia de insule, am refuzat sa reflect prea mult asupra diferentei colosale intre ceea ce sint cu ei si ceea ce sint in linistea sau nebunia mea. Acum, amortita de atita drum, imi caut puterea de a redefini totul, constienta fiind ca trebuie sa existe o cale. Am iubit Croatia. Mixul ei de culoare, rece si cald, linii drepte sau abrupte, vs onduleurile marii toate sint pe gustul meu. Am avut lacrimi in ochi, in Parasail, la 300 m deasupra lumii dezlantuite, intr-o liniste absoluta. As fi vrut sa plutesc asa zile in sir, sa dorm si dup-aia s-o iau de la capat.
M-as intoarce fara sa ezit, cu primul inger de pe lista.

pure morning!

Cind imi manifest vadit peiorativ emotiile in fata acestui instantaneu, el isi apara pudoarea si–mi raspunde ca un gentleman :

”Madam, fuck off, please...”.

Ce a-nceput ca o dimineata monotona de vara s-a transformat brusc in altceva, mai mult decit sperasem, mai mult decit imi dorisem, acolo unde visam apus a devenit rasarit, iar rasaritul de ieri l-am pus pe hold. Exista senzatii pe care le pastrez undeva, le inchid, uit de ele, si ies la iveala, ca visele care revin - te trezesti si efectiv nu mai stii daca ai visat sau a fost un deja-vu.
Ascult cuvintele fiecarui cintec, imi privesc momentul in ochi, e dimineata tirzie si nu inteleg de ce nu vroiam sa vin. As ingheta ziua asta, sa ramin asa…si-mi trazneste bucata asta geniala. Brian, parca ti-as fi suflat in urechi cind ai scris-o, fratele meu! Cea mai pura dimineata.

corijenta mea in asertivitate

Multumesc femeilor care au venit, cu, sau fara voia lor, in sprijinul afirmatiilor mele reusind, prin asta, sa-i convinga pe barbatii de linga mine ca argumentele folosite de mine a priori au avut o baza logica.
Multumesc sefei sotului meu, care, respirind fitze la fiecare secunda, mi-a dat posibilitatea, macar pentru citeva luni, sa indraznesc sa-mi cer drepturile de a ma intretine, ca femeie, fara sa aduc mai mult de 3 argumente la intrebarea “de ce trebuie sa te coafezi?” sau “de ce trebuie sa mergi la psiholog?”. Din pacate, sotul meu si-a dat demisia la putin timp si argumentele n-au mai fost intretinute, sau mutate in alta arie.
Multumesc soacrei mele care, paradoxal, de vreo 2 ori in viata ei a fost de acord cu mine – argument indubitabil in a-l convinge instanteu pe sotul meu de corectitudinea opiniilor mele.
Multumesc sotiei amicului sotului meu, care prin felul ei extravagant de a privi viata mi-a oferit, din nou, posibilitatea de a spera la rindul meu, la citeva clipe de relaxare fara sa trebuiasca sa fiu despicata in patru vizavi de motivele pentru care mi-as dori asta. N-as fi reusit fara ea, orice incercare imi era inabusita in fasa. Cu ea, totul a devenit simplu si realizabil, intr-o fractiune de secunda.
Multumesc prietenei sau confidentei amicului meu care obiectiva fiind vezi Doamne i-a reiterat mesajele mele – dar vezi tu, spuse de alta gura (a ei) au iluminat intunericul absolut, si l-au convins ca as avea – ia uite-te… - dreptate.
Niciodata nu reusesc singura – de ce mama dracu???? De ce e nevoie de o a doua femeie din viata lor – mama, sefa bogata, prietena inteleapta, toate intruchipate in Minerva secolului 21, care sa-mi sustina sau macar sa fie de acord cu punctul meu de vedere ca sa-i convinga pe fiecare dintre ei instantaneu, asta dupa ce eu voi fi incercat ANI de-a rindul, poate zi de zi, fara sansa de reusita.
Ori am o problema de comunicare, ori arat eu pur si simplu unreliable (adica blonda la origine), ori pur si simplu, toti barbatii astia de mai sus au o problema, frate, ca sa ma exprim ca o doamna ce sint!

variatiuni pe aceeasi auto-frecare

Oamenii nu se schimba! De ce trebuie sa spun chestia asta de zeci de ori??? Oameni se descopera, se dezvolta, evolueaza, actioneaza sub presiunea evenimentelor, reactioneaza diferit la aceiasi stimuli in momente diferite, isi schimba punctul de vedere conform propriilor - si numai propriilor experiente - si sint, si vor fi mereu, diferiti in relationarile cu orice alt om (every other) din proximitatea lor.
Incercarile disperate ale unora de a se cunoaste sint sortite esecului, pentru ca, asa cum nu exista cunostere absoluta, nu exista nici auto-cunoastere absoluta. Putem sa ne supunem extremelor pina lesinam, e degeaba. De-aia s-a inventat religia: ca sa ne lasam dracu de prostii. De cautari. E mult mai comod asa. Religia, dragii mei, sau Dumnezeu, reprezinta momentul auto-cunoasterii absolute. Nirvana. Can't touch this! Lasati-va pagubasi, nu mai alergati dupa cai verzi pe pereti, ca dati in penibil.
Ce e mai dureros e ca incepem sa ne facem un hobby din incercarile disperate de a-i defini pe altii, dupa care sa dam cu banu' daca se schimba sau nu, daca ii putem schimba sau nu, si uite-asa ne-o luam in freza la fiecare colt de strada, pentru ca in realitatile noastre mici-mici ne bazam pe presupuneri. Si doar orice timpit stie ca Assumption is the mother of all fuckups. Incredibil cit de frumos ploua afara si am un chef nebun de plictisuri si aberari la o cafea cu lapte...Sa ne zimbim si sa vorbim.
Let's talk! - asta pentru ca, intre timp, ramin lucruri care te fac sa te simti ca un semi-zeu pentru citeva minute.

sa poti sa fii si sa ramii

Atit de simbata e astazi cit de departe este luni

Incerci din nou sa dilati clipa

Sa poti sa fii si sa ramii

Si focul care ploua

Secunda care cade

Mirosul orei arse

Realul ne desparte

S-ai o moaca de surprins
Chiar si-asa cind stai intins ....

status quo

sau excelenta sustinerii in my everyday life.
- Iubitule, ai o lama?
- Sigur, poftim.
- Multumesc, ce norocoasa sint ca te am! Nu stiu ce m-as fi facut fara tine.

linger

Sint pe gol. Vara asta a-nceput deja sa-mi topeasca toti fluturii din stomac, iar eu ma simt mai seaca decit o piatra, corpul meu nu mai produce nici un fluid. A-nceput sa mi se rupa tocmai cind credeam ca incepe sa-mi pese. Clar nu-s genul. Aleluia.

connection error

Dupa ce, cineva undeva sus pus pe shotii (l-am mai pomenit eu in celalat blog) imi jucase feste de prost gust, imi adunasem toata energia ramasa dupa saptamini de nopti nedormite, o reciclasem pina la epuizare, imi strigasem mie insami ca trebuie sa o fac si p-asta, ca trebuie sa reusesc, ca trebuie sa arat lumii ca pot face un lucru perfect (!), injur, imi zgirii masina, primesc telefoane nedorite, unul dupa altul, inchid, iar injur, nu mai rezist, rezolv problemele altora, imi zic ca am ghinion, iar injur, trebuie sa plec in alta parte urgent, ceasul nu merge, CD-ul s-a stricat, imi caut injuraturi si mai deocheate. Opresc motorul, izbucnesc intr-un plins isteric, aparent fara sens si-mi dau seama ca singurul motiv pentru care pling este ca nu am in bratele cui sa fug. Sa fug, si sa ramin acolo, poate adorm, de data asta. Inutilitatea epuizarii mele, a faptului ca am facut un lucru perfect si ca, evident, asta nu conteaza. Lumea va merge mai departe, iar eu voi fi tot acolo unde eram si inainte. Intre. Telefonul a continuat sa sune, voci disperate si crizate imi intrau in ureche, refuzam deja sa le mai procesez starea.
Contact si am plecat mai departe, convinsa ca am hiperbolizat o problema careia ii pot gasi oricind solutie, si reactivind butonul "what doesn't kill you makes you stronger". Mi-am pus zimbet idiot si am intrat in casa. A doua zi, evident, am refuzat sa mai fac asta.

garantia succesului

Ma priveste cu ochii plini de viata, imi ride cel mai zglobiu si optimist ris pe care-l are, imi arata cea mai sigura incredere in ea insasi, cel mai desavirsit control, imi trimite o bezea si-mi striga iesind pe usa "Tu m-ai facut sa fiu asa!". Ma lasa sa-mi contemplu si sa-mi admir reusita si pleaca in pas de dans catre lumea ei care o tine mereu ocupata. Zimbetul ei e contagios. Bifez si adaug linga, o inimioara.

sealed with a kiss, and a "thank you, Miss"

M-am trezit intr-o dimineata in fata disperarii lui crizate, electricat de socul inevitabilului produs, de parca-i daduse cineva cu o bita-n cap, isi luase si el palma cum se cuvine de la soarta, sperase tot timpul ca nu i se va intimpla asta niciodata si-acum ma privea cu ochi beti, parca implorindu-ma sa-i spun ca e o gluma, ca asa ceva nu i se intimpla, ca e inca dimineata iar asta e un cosmar, iar eu de fapt n-am existat niciodata si nici macar nu sint in fata lui.
Mi-e greu sa-mi descriu cel mai amar zimbet aparut, mila ce m-a inecat in mod degradant, sentimentul de sterilitate si zadarnicie din sufletul meu, de parca muncisem o viata sa cresc un copacel si el, necioplitul, si-a permis sa moara doar pentru ca a inchis obloanele femeia de serviciu intr-o noapte. Dintr-un moft.
......
Citeva luni mai tirziu, diminetile mele sint mult mai intelegatoare cu mine.
Asculta-ma: asta n-a fost sfirsitul, n-a fost cumpana, n-a fost palma, n-a fost obuz. Esti printre noi acum. Cei care-si traiesc fericirile in taina. Cei care au inghitit pasiuni ascunse, care si-au luat portia de banalitate pina s-au saturat, care au preferat dureri si insulte, numai sa iasa din normal. Sintem specie veche, sintem aia care neaga alb-negrul si simplitatea, desi o invocam zilnic. O dorim, am zeificat-o, n-o putem atinge. Esti fericitul cistigator al propriului tau suflet, acum ti-l stii - era mai bine in zloata de dinainte? Nu-i asa ca poti vedea acum dincolo de tipete, isterii, cuvinte care nu mai inseamna nimic, intrebari inchise si raspunsuri pre-paid, pentru care inainte ai fi stat sa judeci cit te-ar costa pe tine sau pe ea? Nu-i asa ca acum ii zimbesti, mecanic, stii ca o iubesti putin ..si-atit? Pentru ca acum esti altfel, pentru ca ai de-venit?
Nu-i asa ca te cuprinde mila privind ieftinitatea din ochii si gesturile oamenilor de linga tine, cei care se multumesc cu putin, care-si traiesc infimitatea de senzatii in cei 50 de metri patrati ai casei lor sau in cei citiva ochi care-i privesc, nereusind sa simta ce e dincolo de ei? Nu esti fericit ca ai trait asta? ca ai reusit sa ajungi dincolo si nu te-ai pierdut pentru tot restul vietii in cea mai banala existenta, doar pentru ca te-ai fi crezut in siguranta departe de tentatii intr-o negare si multumire de sine eterna?
Dragul meu, esti mult mai in siguranta aici. Cum spuneam o data: ne e frica de iad. Crede-ma, iadul e aici, si nu consta in altceva decit in pierdera controlului si-a simtului realitatii. Cind ti se pune ceata peste neuroni, cind nimic din ce atingi nu seamana cu ce-ai simtit odata ca ar fi, cind stii ca ai cazut, dar de fapt tu te mai sprijini cumva in picioare, cind ti se pare ca ai murit, dar ti se spune ca traiesti, cind ceea ce vezi tu nu e vazut si de ceilalti, si mai ales atunci cind ti-e groaza de ceva ce nu exista, cind simti ca creierul, corpul, mintea nu-ti mai apartin - out of your reach - ...iata adevaratul intuneric si prapastia absoluta.
Ai trecut de asta? Bine-ai venit. Acum nimic nu te mai poate invinge, caci controlul tau a reinviat, mult mai puternic, te-a cuprins din nou - ca in filmele ieftine cu ninja, de ce nu? - si se extinde si asupra celorlalti. Ai grija ce faci cu el. Nu rani, se va intoarce impotriva ta. Puterea da dependenta.
Din punctul meu de vedere, maestre, ai acum la picioare zeci de mici lumi pe care le poti cuceri, de ce te-ai spinzurat cu o tristete ne-reala, mintindu-te ca nu mai poti simti?
Hey :)
Imi amintesc replica lui Dracula atunci cind a cunoscut-o pe Mina, viitoarea lui mireasa - la momentul ala mi s-a parut cea mai frumoasa replica din film, si acum mi se pare cel mai bun zimbet pe care ti-l pot da:
Zina verde a absintului vrea sa mi te fure...dar cu mine esti in siguranta.. :)

cu corporatia direct in vena

9 dimineata. M-am trezit la 7 si o pot demonstra! Sala de training. Cafea, biscuiti ca pentru un board meeting, adica in nici un caz covrigei. Un trainer mai neconvins decit noi de ce trebuia sa faca. Handouts. Pixuri corporate. Flipchart, OHP. Pe locuri, fiti gata? Start.
Performance management. Change. Managing change. Leadership strategy…. Talent management – asta-i noua!. Knowledge and development framework. Over-questionnaired? - nici vor-ba! Corporate outcome! Team planning…. Quarterly reviews. Team moderation. Responsible versus accountable…. Corporate skills profile. Performance Portfolio. CSR triennium. Deliverables! Deliverables! Deliverables! Ah, baga-mi-as! Feedback. Line management - Performance agreement.
BINGO! Am tipat cit m-au tinut plaminii. Aaaaaa, nu, nu se poate, susoteli, nemultumiri, fetze suparate si dezamagite! Fir-ar sa fie, credeam ca o sa cistig eu de data asta! Fir-ar al dracului de noroc! Femeia asta... tot anu i-a mers bine, cum de i-au iesit? Bai, fata, deci nu strigi bingo decit daca le ai, daa?? Le ai sau nu le ai, ca te ia mama dracu! Ai innebunit? Mi-am bagat 3 branule, cum sa-mi fi scapat ceva?
Fucking corporatist. Brain-washed. Hierarchical bullshit. Bloody jargon. Io-te-teee!!! Le aveam si p-astea, bai…. De data trecuta…Fata, ce te tot cumpara ala pe Facebook? Ce looser… Da, am vazut ca ti-ai schimbat poza, esti foarte sexy, da’ te-am facut la ultimul scrabulous, recunoaste!

the prodigal son

Martie. Briza calda, liniste. Duminica prea de dimineata. Birou. Facebook. Ochi inca adormiti si obositi de crepusculul unui club obscur. Ce poate fi mai dezolant?
Incantatiile care imi invadeaza linistea in coltul fumatorilor, plutind perfid dinspre biserica alaturata cladirii biroului. Singurele dati cind calc intr-o biserica sint, invariabil, zilele de Paste. Obligatia de a ma duce si-a deschide gura pentru trupul si singele Domnului, trisind intotdeauna si spunind c-am fost fara de prihana tot anul unui popa care nu crede nici el ce spune si oricum nu aude nimic din ce-i spui. Imi amintesc cum venea, in toata adolescenta mea la tara, prin curtile oamenilor, mormaind numai el stie ce, ridicind o nota muzicala numai sa tresara inimile babelor intru spovedanie eterna. Flutura un busuoic cu apa sfintita – da, daaaa – si-o icoana obosita si ingrozitor de murdara, isi vindea calendarele si incasa bani pentru servicii. Mai bea un pahar, nu-i bai, ca doar era mai tinar decit tircovnicul, un amarit pe la vreo 60 de ani, permanent aburit de alcool, abia tinindu-se pe picioare, care mai arunca cite un d-aaa-neee ‘luie-shteeee... atit de obosit ca ti se facea mila. Asta pot sa iert.
Ce nu pot sa iert este ipocrizia. Si oricit ar incerca cineva sa ma convinga de perfectiunea spiritului si inocenta actiunilor, puritatea gindirii si dezinteresul absolut al inalt preasfintiilor si “unsilor” Domnului, am sa zimbesc in coltul gurii. Let me get this straight : avem nevoie de reprezentanti ai perfectiunii pentru a crede in ea? Avem nevoie de reprezentanti ai iubirii si adevarului absolut pentru a crede in ele ? serios ? si cum ar trebui sa fie ei ? cine decide criteriile de selectie ? cine stabileste profilul si cine la face o fisa a postului ? cine scrie "qualified" sau "overqualified" pe aplicatiile lor ?
In ochii mei biserica este cea mai ipocrita inventie si prin ea insasi o amenintare la insasi ideea de credinta in spiritul suprem, de purificare prin durere si piosenie. De ce ingenuncheati in fata preotului? Cu ce este mai presus decit voi? Si-a cistigat nemurirea prin faptul ca a fost un “ales” al altuia, mai mare in ierarhie? Prin asta? Prin faptul ca si-a invatat fragmentzelele din cartulii retiparite si frumos desenate si-si permite sa le interpreteze gloatei, in propria lui varianta, pe care noi o luam drept varianta divina? De ce? Daca am ales sa cred ca in Forta si energia suprema, asta a fost dupa ce m-am descotorosit de toate obligatiile si conventiile impuse de familie si comunitatea in care am copilarit, de totii preotii si popii care negau in gura mare profanul si laicul in care se scaldau, pentru ca am ales sa fiu oaia neagra si fiul ratacitor. Si asta a fost dupa ce am aflat ca Dumnezeu e ateu.

sa ne iubiiiiiiiiiiiiim la nemurireeee!!

Ea imi da un mesaj dis-de-dimineata care-mi pica drept o veste foarte buna la momentul oportun. Eu ii dau mesaj inapoi multumindu-i, ii spun ca este foarte draguta si ca o iubesc. Ea imi da mesaj inapoi si-mi spune ca si ea tine f f f mult la mine. Eu nu-mi pot stapini risul isteric, o sun si urlu: “ce era asa de greu sa-mi spui ca ma iubesti? E un simplu cuvint. Il poti folosi asa cum l-am folosit si eu. ”
"Nu se poate" – imi spune ea. "A iubi e ceva trecator; daca tin la tine inseamna ca o voi face totdeauna. Ai un loc special in inima mea. Am o retinere sa spun ceva cind e vorba de iubire..si in plus, sint in autobuz..m-aude toata lumea, nu?" (n.a. aai, sa-mi bag...)
Haide, maa,......ma lasi? Daca mi s-ar fi intimplat o singura data, as mai zice, dar deja incep sa cred ca e ceva in neregula cu mine daca s-au strins ceva persoane care-mi zic: tin foarte mult la tine, in loc de te iubesc.
Ma scoate din pepeni faptul ca dam atit de mare importanta acestor rahaturi, ridicam niste cuvinte in slavi, le facem tabu, ca doar ne e frica de ele, nu??
Asta e reactie in lant - Bun, tu esti retinuta sa spui asta, atunci nu te astepta ca cel de linga tine sa ti-o spuna. Va deveni la fel de retinut. Si vom deveni cu totii un popor de retinuti. Si-o sa ne retinem for ever and ever, dind acestui cuvint - si altora - un rang pe care nu-l merita.
Pornesc un manifest contra retinerilor, contra argumentelor ieftine de genul “semnificatii adinci” – vai, am spus-o odata cui "nu trebuia” si mi-e frica s-o mai spun. Daca ti-e frica de un lucru/senzatie/sentiment spune-l! Nu poti neutraliza demonii decit rostindu-i.
PS In plus, o declaratie de dragoste nu contine niciodata cuvintul te iubesc. Vreti declaratie de dragoste? Iata, tocmai mi-am luat-o: “ginul nu are gust fara tine!” Aa? Sint pe sub scaune, lovita! M-a avut! Sa bem atunci!

anti-campanie

Vintage Ad...

crowded and cold

Cea mai constanta ura in viata mea ramin diminetile. Chiar daca circumstantele se schimba, ma regasesc in aproape fiecare dimineata in ipostaza unui vampir care simte nevoia sa traga toate draperiile; lumina care-i bucura pe altii pe mine ma ucide, ma arde, imi amplifica starea de anxietate. Urasc diminetile racoroase, luminoase, optimiste. Mi se pare o iluzie ieftina, sa crezi ca totul se va schimba, in ziua aia, ca e un nou inceput, bla, bla, bla...
Personal, daca as putea, mi-as inversa cu totul ceasul interior, as trai noaptea si as dormi ziua. Pacat ca abia acum simt asta. Too late.
Nu stiu daca e plictis, poate e mai mult teama de esec, care ma urmareste de multi ani (din ce in ce mai multi), mi-e frica de ce voi mai distruge si astazi, mai mult decit am omorit ieri. Mi-e frica de ce moarte inceata traiesc, distrugind sufletele de linga mine. Si pretinzind ca am ce face.
Imi creez realitati paralele, care sa ma puna in provocari noi, poate-poate oi gasi ceva in mine in care sa cred, care sa reziste, care sa ridice ceva din cenusa, dar sfirsesc invariabil in acelasi rahat. Nu cautati dincolo de aparente. Nu veti gasi nimic!
I smile when I’m angry, I cheat and I lie… in my secret life.

my favourite mirror

Dependentele mele: (in ordine aleatorie)

- tigara
- cafeaua
- antibioticele – cu cit mai puternice, cu atit mai bine
- mp3 player-ul
- Dave Gahan
- flirtul
- ginul
- timp
- messenger
- Facebook
- prietenii de suflet
- crepuscul
- blogurile
- birfa
- HBO
- men!

Non-dependentele mele:

- monogamia

In-dependentele mele:

- orgasmul din prelungirile pauzei de prinz
- violenta emotionala cu recul

Imi permit sa revin de cite ori o sa consider ca are vreo importanta.

On parle de…l’amour

Bleah ! Deloc subiectul meu preferat – asta pentru ca nu stiu cu ce se maninca, dar ...vaz ca este al altora, in diferite gramaje, si el revine obsesiv, zilnic, in urechile mele. Studii de caz, a se servi cu guma de mestecat in pauza petrecuta la fumoar:
Cazul 1. Imi vorbeste despre dragoste in fiecare zi, incet si afectat. Se simte “razbunat” prin faptul ca nimeni, niciodata, nu ma va putea iubi vreodata atit de mult cum ma iubeste el. Imi intinde universul lui la picioare, se chinuie sa ma venereze, imi accepta inconsecventele. Multumesc, maestre. Ma simt onorata. Nu le merit – in fond, sint banalitatea intruchipata, jur. Spune ca il chinui “constant si diabolic”, ca nu am pic de mila, si cu toate astea este prea mindru pentru a accepta un “mercy fuck”. Nu ca m-as grabi sa prestez...
Cazul 2. Milder. Citeste ‘despre sex’-ul lui Osho. Osho asta vorbeste despre psihanaliza si transcedental in cea mai “cosmo”, “felicia”, ‘avantaje” maniera pe care am vazut-o vreodata. Acest guru al eu-lui nu-si scrie singur cartile, el tine discursuri ca un adevarat filozof, iar discipolii lui isi noteaza repede-repede pe genunchi si-i publica truismele (unde am mai auzit eu asta? blink!) Intre doua saruturi ii descopar pasajul scris sub forma unui raspuns la o intrebare – in genul “ask dr Love” – in care face referire, in aceeasi propozitie, la sex si moarte. Hm.. am sa revin in alt blog la asta, ma framinta de mult problema. Revin: El spune ca ma iubeste. Pardon, scrie ca ma iubeste. Zimbesc in coltul gurii, ii raspund cu aceeasi moneda si ii intorc si celalalt obraz. No comment. Nu intreaba, nu cere. Accepta. Ce om. Nu? Foarte tare!
Cazul 3. El nu vorbeste niciodata despre dragoste. Parerea mea umila este ca habar n-are ce e aia. Si-a creat dintotdeauna o dorinta, un wishlist, pe care pliaza, cauta o realitate, chiar un job description al femeii care ar trebui sa fie linga el (care sa includa aptitudini, trasaturi de caracter si hobby-uri) si aia care trece interviul e adevarata dragoste. N-a stiut niciodata cine sint, pentru ca nu a stiut sa caute, pentru ca nu a inteles de ce trebuie sa invete sa caute. Se mira ca nu sint fericita. N-a stiut in viata lui sa ma faca sa ma simt femeie. Incercarile disperate din ultima perioada sint tardive si nu-mi provoaca decit mila si dezgust. Asteptam eforturi suplimentare.
Cazul 4. Da din capsorul ei proaspat tuns si ma-ntreaba contrariata de ce dragostea nu dureaza. Ha? You’re asking me? Daca dragostea este ce cred eu, atunci n-are cum. E simplu: ne plictisim, schimbam, vrem altceva, pentru ca si pe noi ne schimba altii, si-atunci nimeni nu e de vina.
Sincer, cred ca vorbim de lucruri diferite, avind in vedere ca mie mi-e foarte greu sa ma gindesc la dragoste ca fiind mai mult decit l'echange de deux liquides et le contact de deux epidermes (de ce? vezi cazul 3). Concluzii: n-avem. Cum as putea sa extind notiunea la ani sau la o viata, cind eu abia am invatat sa traiesc clipa? Experienta mea imi spune ca nu e mai mult de-atit, si ala care spune ca e, traieste o continua si regretabila iluzie. Se minte rau de tot si are o relatie foarte proasta cu el insusi. Parol!

spring is here! yuppie!

Am deschis ochii brusc la 7 dimineata cu un chef imens de tine. Dus mai rece decit cald si cafea tare. Pisica doarme lenesa in fotoliu, un vraf de blanita crem si 4 pete maronii. Nu-i merit nici macar o privire la ora aia!
Tigara pe balcon in aerul rece al diminetii de martie, incercind sa dezleg misterele unui oras mort. Un copil de 7 ani cu ghiozdan in spate, debordind de entuziasm (peiorativ vorbeam). Motoare pornind, unul cite unul, eliberind parcarea de culori fade, prafuite. O doamna cu batic, imbracata in negru, din regnul “ma duc la biserica in fiecare zi”. Un sofer enervat la culme de altul, mai adormit decit mine.
Durerea de spate imi spune ca n-am sa te vad prea curind. Imi cad ochii de oboseala - nu e decit luni. Morala: ma obosesti.
Incerc sa-i raspund in propriul meu creier sotului meu care nu intelege de ce sint obosita si nefericita. Raspunsurile imi provoaca o grimasa, mai iau o gura de cafea. Bunaciunea de la parter ma sfideaza cu surisul lui proaspat de dimineata. Sa fie masina sau orele la sala?
Miroase a pomi infloriti si mirosul asta nu se integreaza deloc in peisaj. Mai bine imi pun machiajul, hai sa ma pregatesc pentru o noua zi (bleah), sa–mi intru odata in rol, ca nefericirea asta de moment ma scoate din mecanism si-mi provoaca intrebari la care nu vreau sa raspund.

eine kleine ( sau macro si micro univers)

Mi-a luat, poate, un pic de timp sa inteleg teorema relatiei mama-fiica, ea mi s-a accentuat in utimele zile, cind circumstantele (sau Dumnezeu, pentru ca nu ma refer la circumstantele create de mine) mi-au revelat demonstratia.
Micro-universul ei si macro-lumea mea nu sint doua multimi care se intersecteaza, ci se includ, sint inter-dependente, mai mult sau mai putin concentrice; realitatea ei mica traieste in realul meu mare - plastic: ca un galbenus in marele ou. Interdependenta poate parea numai de o parte: microuniversul ei depinde de macrouniversul meu, dar tare-mi place sa cred ca insasi conceptia a avut loc din motivul invers: eu am simtit mai intii nevoia sa fiu mama.
In diagrama nou creata, sa te puna dracu sa traiesti in haos. Microuniversul va simti si se va dezvolta ca atare, o va lua de buna, isi va crea propriile reguli, perceptii, legi existentiale - logic - dupa macrounivers - si tot ceea ce va exista in afara cercului matern va fi ne-bun. Binele tau va deveni si al ei, raul tau va fi absolut si al ei, luptele tale le va duce si ea. Ce iubesti tu va iubi si ea. Cel putin pina la virsta la care va realiza ca este o entitate de sine statatoare, si poate crea, la rindul ei, realitati. Ideea ar trebui sa-mi ridice parul din cap la gindul propriei judecati de apoi impusa de imensa responsabilitate, dar gindindu-ma la proprii mei bieti parinti, parca mi-as spune ca totul va fi bine. Or not? (birr!) Micro-universul, galbenusul, va creste, marginile nu vor mai fi concentrice, limitele ei vor scapa spre stinga sau spre dreapta, mai sus sau mai jos, cercul se va desprinde intr-un fel sau altul..

THE definition

in sfirsit definitia mea fara amendamente, fara note, fara retineri (available in citeva versiuni, dau premiu celui care-mi poate demonstra care-i cea reala).

"Woman Like A Man" Damien Rice

I need a piss
Wanna hate
Fuck it up
Come
My love
Eat your meat
Keep your teeth
Run
You lost me
You cost me
You thought me of me, yeah
We're bad
What we do
Stupid fools
You wanna get boned,
You wanna get stoned
You wanna get a room like no-one else
You wanna be rich
You wanna be kitch
You wanna be the bastard of yourself
You wanna get burned
You wanna get turned
You wanna get fucked inside out
You wanna be ruled
You wanna be fooled
You wanna be a woman like a man
like a, like a, like a
Woman like a man, like a man, like a woman like a man, like a man
(I'll get a cheaper ticket next time)
Woman like a man, woman like a man, like a woman like a man, woman like a man
(I'll get a cheaper ticket next time)
Woman like a man, like a man, like a woman like a man, woman like a man
(I'll get a cheaper ticket next time)
Woman like a man, like a man, like a woman like a man, like a man
(It really wasn't worth the ride)
I need a hit
Want to wait
Suck it up
Cum
my love
eat your meat
itchy feet
run
You reach me
You bleach me
You teach me of me
How familiar
We're bad
What we do
Stupid fools
You wanna get boned,
You wanna get stoned
You wanna get a room like no-one else
You wanna be rich
You wanna be kitch
You wanna be the bastard of yourself
You wanna get burned
You wanna get turned
You wanna get fucked inside out
You wanna be ruled
You wanna be fooled
You wanna be a woman like a man
like a woman, like a, like a man
Like a man
Like a man, man, man, man...
Like a man, man, man, man...
Woman like a man

Leave no man behind

Im place sa vindec. Sa alin. Sa construiesc pe suflete damnate. Daca nu gasesc durere sau ruptura in sufletul pe care mi l-am ales, gasesc plictis si blazare, ma adaptez si ofer solutii pentru resuscitare cu adrenalina. Ma pliez pe caz.
O fac si pentru mine, desi aici dau cele mai mari rateuri. Am chinuit copilul din mine, l-am obligat sa se maturizeze inainte de vreme, i-am ucis cresterea negindu-i procesul. M-am nascut matura, brusc. Acum stiu si incerc sa reinversez procesul, sa vedem ce iese. Ma prefac ca nu e matur si incerc sa-i redau copilaria. Surisul, inocenta. E greu, a trecut prea mult timp. Ma lupt. O fac in paralel cu daruirea de sine oricui, oricind. Vreti bucati din mine? Luati! Am sa traiesc in fiecare dintre voi. Eu va caut durerea, ca sa o pot trai si eu, sa-i iau din concentratie, asa ca folositi-ma, va rog. Daca nu ma folositi, am sa ma simt inutila.
Black Hawk Down. Am respirat durere cu fiecare secventa, am plins, am privit in jur inmarmurita. Simt. Si ma simt ingrozitor de mica.

corola de minuni a lumii - sau mare ti-e gradina, Doamne

Sint ‘invitata” la o mare lansare de carte. Mare (muhaha!). Somata, mai bine zis. Sper din tot sufletul ca nu asta e impresia pe care o las: a unui om pasionat de carte contemporana, cu atit mai mult de versuri. Urasc poezia. Nu-i inteleg sensul, finalitatea. Tot ce tine de poezie e siropos si penibil pentru mine. Daca nu e siropos, cica ar fi dureros, si am inceput sa fug de durerea altora, ca e contagioasa.
Revin: ma infiintez la ora stabilita in librabia stabilita, intr-o atmosfera in care toata lumea (adunata probabil ca si mine, “esti fratele meu, da’ minca-t-as, vii sau te tai) se chinuia sa para foarte interesata in subiect, foarte atenta la speech-urile marilor ginditori invitati sa faca asta, intr-un cuvint: intelectuali.
Asa cum ma si asteptam, iubita mea Mioara a publicat un volum de “versuri” in stil post-modernist (exista ceva mai confortabil sau mai comod decit asta?), DAR...suprise: este poezie religioasa. Mi-a venit o borala in git instantaneu, am sfirsit cu o grimasa pe care am ascuns-o dupa lalelele superbe pe care le achizitionasem intru solemnitatea event-ului si mi-am propus, totusi, din mare bun simt, sa indur pina la capat.
Asa cum imi imaginam, a trebuit sa rezist in picioare pe solemnitatile speakerilor, pe emotia tremurinda a publisherului - o baba sinistra la vreo 65 de ani – care ne-a marturisit cu lacrimi in ochi ca sigur asta (si nu alta) este cartea pe care o asteapta de-o viata (daaahh!), am finalizat orgasmic, dupa o ora in recitarea inaltatoare a “celei mai indragite actrite” pe care io n-am vazut-o in nici un film (dar, ma rog, sint de o ignoranta crasa io, cultura pentru mine inseamna de 2 ori la teatru in viata si cinema strain, that’s all). Artista in cauza era exact cum ma asteptam sa fie, pe cuvint, pe gustul meu: 5 kile de fond de ten, 7 de fard foarte inchis la culoare, incapabila sa se pieptene singura sau sa-si dea seama ca are nevoie de o tunsoare (frate, da-o-n ma-sa, da’ de ce l-ai vopsit rosu?), oftind din greu, facindu-se ca ne priveste in ochi si minimalizind cu mare constientizare a propriei performante nostiunea de “etern”, “nemarginire”, etc.
Eu...eu am indurat pina la capat, dar nu stiu daca asta m-a terminat nervos sau speech-ul Mioarei. Mioara, poeta lu peste, de meserie avocat (combinatia sacra), a refuzat sa se machieze, - m-am gindit eu, ca sa para mai poeta decit este – dar s-a coafat in stil dna profesoara din Sura de Jos, cu fusta midi si tocuri cui. Foarte afectata de ceea ce i se intimpla, foarte emotionata de prezenta numeroasa la care evident nu se astepta, nici prin cap nu i-ar fi trecut!!, de fani innebuniti dupa versurile ei adinci - a pus ochii-n pamint si a-ncercat sa roseaca. La cei 40 de ani ai sai acest prim blush i-a asigurat in fata mea cel mai ieftin debut de speech, in secunda aia mi-am imaginat ce-o sa urmeze...puteam sa zic ceva? Am aderat la pattern-ul deloc costisitor, m-am prefacut miscata de emotia ei, am aplaudat ineptiile care curgeau pe gurita ei ririita, mai sa pling la un moment dat si mi-am arata dintii in final cind mi-am dat seama ca speechul ei caraghios se terminase!
Binenteles ca a trebuit sa-i cumpar cartea si sa stau la coada pentru un autograf – sint o mare fana a mizgalelilor unor oameni care au aceleasi necesitati ca si mine pe foi de hirtie in care sint se pare iubita si apreciata ca si fan, adica se dau totusi 2 lei pe existenta mea, ca fara noi, fanii innebuniti, zeii ca ea n-ar putea produce si exista.
Ineptiile tale, draga Mioara, reprezinta tot ceea ce urasc si de ce-am fugit o viata, esti motivul pentru care nu intru-n librarii, motivul pentru care nu ma uit pe rafturile cu carti, motivul pentru care nu citesc poezie. Motivul pentru care nu citesc. Daca ideea ta de a construi ceva in viata si a lasa ceva in urma ta a fost multumirea unei volum subtirel de 30 de pagini in care ai batut cimpii si ai vrut sa ne arati ca dupa o mare dezamagire sentimentala ti-ai regasit independenta si – vai , uite ce femeie esti : publici chiar o carte – mie nu-mi spune decit ca ai avut niste bani cu care n-aveai ce face, te-ai apucat sa insiri cuvinte pe niste foi, Divinitatea ti s-a parut cel mai usor de abordat – Doamne, cit de desuet – si ai mers pina la capat ca sa poti fi ipocrita dupa asta si sa poti zimbi cu maturitate ieftina ca tu ai lasat ceva scris. Ne-ai imbogatit cu experienta ta comuna. Si noi sintem de fapt prosti pentru ca nu intelegem meandrele sufletului. Si nuli, si total neproductivi. Tu, insa, zeita a tocului de scris (si nu numai), in zilele tale trase la xerox care se impart intre barou, tribunal si biroul de avocatura pe care ti-l plateste sora-ta, ai avut puterea, profunzimea si “nemarginirea divina” sa-ti pui pe hirtie experienta ta creatoare.
Deznodamint:
I-am citit cartea in metrou, fireste, experienta a durat 20 de minute, am ramas mai vaca decit eram inainte s-o citesc, n-am putut empatiza, nu m-a miscat nimic, n-am plins, n-am avut orgasm.
Pentru mine Mioara nu inseamna absolut nimic. Personal, cu obsesia mea de curatenie, volumul ei face parte din cele pe care le-as arunca la reciclare in curatenia de primavara.
Well done, draga mea, well done, i-am spus. Nu mi-as fi inchipuit atita sensibilitate si profunzime. Ai grija de tine...Eu am sa-ncerc sa am grija de mine si sa-mi pazesc pe viitor matele de atita cultura.

ce-am mai iubit eu zilele astea....

beyond Lisbon

Dimineata aducea cu ea noi parfumuri; culorile se conturau, barbatii bine ieseau la lumina, le sustineam privirile curioase si zimbeam provocindu-mi "the blush". In ciuda traficului, auzeam fosnetul frunzelor de palmier. Cerul era mai albastru ca-n Grecia, iar eu paseam pe strazile curat pietruite, obosita de atita dragoste. Inca o zi de provocari, futerea creierului in fata atitor oameni, culmea abilitatii mele de manager de 3 lei. Ce ma despartea de tine, fata? Mmm...let me think: ma despartea sampania, vinul sau ginul every fucking night, fumul interzis, ilegalitatea unei atingeri sau a unui orgasm, curiozitatea unor priviri de la receptionist la country manager, tigara in pat, incaltata, sampania-n cada, orice. Orice nu esti tu.
Daca am vazut Lisabona? Nu. Am simtit-o. Am gustat-o. Lisabona miroase a dragoste, a iarba si-a adulter. Are gust de libertate.
Am sa revin la ea, cu siguranta; cind ingerii vor incepe sa se piarda in ceata, eu am sa-i reconturez. Acum sint prea plina de cerul ei ca s-o omor in cuvinte.

?

De unde a-nceput totul? Efectiv nu-mi pot aminti!

eu, tata si dragostea -HAHAHAHAHAAA!

Stau si-mi privesc ochii tristi si imploratori ai sotului, ii vad prin crapaturile zidului care a rasarit intre noi peste noapte - peste o noapte de tipete, miros de gin si after shave strain. Ii ascult implorarile, ai accept mingiierile si stau si ma-ntreb cum de-am ajuns in ochii lui - culmea - o femeie frumoasa si inteligenta (puah!); cum de a putut ajunge - tocmai el - sa-si manifeste dragostea prin tandrete.
Fata, ti-am spus ca iubirea nu este o provocare pentru mine; atita timp cit am fost o prada usoara la tineretea mea, continui sa ma consider la fel, din punct de vedere fizic, ca de iubit pentru mine totul a fost ambiguu si ocolesc procesul, de ce m-as schimba acum? Totul mi se reduce la fuck or get fucked, la propriu, nu stiu cum se impletesc sentimentele celelalte si de ce, care e rostul lor, ca doar tata imi raspundea la fiecare intrebare care incepea cu "ma lasi sa.../am voie sa.." cu "la ce-ti foloseste?". Tata, cum ai putut fi atit de idiot? Cu ce tupeu ti-ai permis sa-mi reduci la zero notiunea de placere, enjoying, for fun, pour moi meme, for my fucking soul?????? revin...Adulterul are rostul lui: sa cimenteze sau nu, si pentru prima data-n viata am sa merg cu confirmarea teoriei pe care ti-o predica toate cucoanele prin birouri despre perisabilitatea iubirii (muahahaha!).
Si tu intre timp nu poti astepta sa-mi treaca? Uite, deja simt ca-mi trece...miine deja am sa zimbesc in coltul gurii amar, am sa ma-ntorc spre tine, am sa m-arunc in genunchi, am sa-ti accept violenta, implorind iertare.

i need to drink more than you seem to think...

Cum stie el, minca-l-ar mama sa-mi defineasca pasii, sa mi-i deseneze, sa ma ia de mina sa-mi arate cuvintele in marea diagrama a drogului meu.
Mi se pare atit de straniu sa fi stat atita timp cautind, intrebind, aruncind, nedefinind durerea...am cerut un semn si poate ca mi s-au dat atitea, dar n-am stiut sa le citesc. Pe asta stiu acum, l-am descifrat, am scos la licitatie propria mea siguranta, am aruncat pentru citeva clipe caldura stabilitatii si am descoperit, abia atunci, Doamne, un raspuns. Am facut ochii roata si am sfirsit intr-un ris prostesc cind l-am vazut in fata mea...nu-mi venea sa cred ca-mi era atit de aproape. Restul...n-a mai contat, detaliile se tes singure, cresc, ca frunzele in jurul meu, ma mingiie, inspir adinc si le miros, ma las purtata de ele, plutesc cu ele si zimbesc, zimbesc ca fraiera intr-una. Nu asta am vrut?
Mai conteaza ca seara imi arunc ancora si imi pun masca de toate zilele, imi machiez un alt zimbet si dau mai departe din solduri, asteptind zorii, sa ma tranform din nou in zina cea buna a pierdutilor...? conteaza poate putin, sint lucruri pe care nu le-as sacrifica, cred, in veci. Dar momentul, clipa (am revenit in carpe diem :)) ma lasa muta de traire, si-mi place sa sper acum (ai observat???? sper!) ca totul va fi bine.
Am incetat sa mai intreb care? de ce? e bine? sau e rau?. Tot ce ma arde este cind? si cit?
Iata-ma, deci, draga mea, cu nimeni la pas, in propriul eu ritm, gasindu-mi meniri si intelegeri, deja nu mai conteaza pina cind. Primul meu inger adevarat si recunoscut, autentificat si cu parafa, e aproape de mine. Deschideti portile, curatati pista, decolez in libertate, intr-un final.