another "good bye"

Cu aceasta insemnare (nu intimplator) parasesc acest blog. Se va deschide, fireste, altul, undeva, in noul intuneric al vietii mele, asa cum s-a deschis si inchisoarea ingerilor. Cu plecaciune, M.

Hi. I'm Marrou, and I've got BPD. It was nice meeting you.

despre dorinte si asteptari

M-am nascut un geniu – si era normal sa fie asa – asa ca orice realizare de-a mea din copilarie si pina acum a fost naturala, normala, conform asteptarilor. Am fost olimpica la romana, matematica, engleza si chimie pina in faza pe tara (asta insemna ceva in vremea mea), dar tata ridica din umeri ca si cum asta era un lucru normal, de asteptat. “Nu am avut niciodata nici cea mai mica urma de indoiala”, imi spunea el, pe un ton dezinteresat. Am fost cea mai buna din grupa de gimnastica, de dans si din grupa de teatru, dar tata nu dadea doi bani pe asta, iar faptul ca eram cea mai buna era...la fel de natural ca spalatul pe dinti. “Si ce, daca esti cea mai buna ce vrei acuma, sa dansezi o viata?”. Am intrat in primii 20 la facultate (candidasem 10 pe loc – in tineretea mea era mare bataie pe locurile astea), cu bursa de merit, dar ...care sa fi fost surpriza si ce atita vilva si bucurie pe chestia asta? Tata n-a avut niciodata nici o indoiala c-as fi fost in stare de mai putin, asa ca, va rog, comportati-va normal si zimbiti mai putin. Toata viata m-am intrebat ce ar fi trebuit sa fac sa-i smulg tatei un “bravo, fata mea, mi-ai facut o surpriza minunata”. Eu in schimb nu mi-am primit decit “nu am avut nici o indoiala, doar esti fata mea si esti geniala”. Rezultatul? Numai eu stiu cit de geniala sint. Si tot ce mi-am dorit a fost ca pina-n 35 de ani sa am o casa, 2 copii, o casnicie decenta, cu un partener de viata de la care am cerut minimum de inteligenta si deschidere. Stau si ma intreb acum de ce intre timp toate astea au devenit atit de complicate. Am cerut atit de mult?

cu cine am de-a face 2 (cont la 8 sept 2008)

Nu-mi iese din minte dupa-amiaza aia ciudata, intre 4 pereti albastri (vai, cit de oribil, zau asa), cind sufletul meu atirna jalnic pe un board interactiv, aruncat acolo spre afisare de catre un burtos mult prea plin de el ca sa merite vreo incursiune in psihologie, disecat ca o broasca in fata a vreo 13 cascati brusc interesati sa-i urmeze logica. Nu stiam daca sa pling sau sa fug, sau sa-mi musc miinile de rusine si de furie. Stiam ca asta avea sa urmeze, imi primisem si eu raportul lamentabil cu 30 de minute inainte, in pauza de masa, cind ramasesem cu o bucata de pizza in git si-am crezut ca lesin de nervi. Ia sa vedem: este ea mai albastra decit verde, sau mai rosie decit galbena? Faptul ca lupti ani de-a rindul poate si investesti valoarea unei case sau a unei masini intr-un psihoterapeut devenise, brusc, inutil. Pai nu asta-mi dorisem eu tot timpul? Daca propria mea constiinta este formata din 4 energii (ca cea a oricarui alt om de pe planeta), ceea ce cerusem in tot acest timp, prin obsesia mea de autocunoastere, fusese sa mi se spuna clar in ce procent. Ca sa fie clar, vorbesc de un sistem de personal profiling bazat pe psihologia lui Jung. O frectie cu care mai nou firmele de training, coaching, etc, atrag companiile, nu de alta da’ astea din urma s-au saturat sa arunce cu bani in traininguri de customer services pentru angajatii lor obositi. A se nota ca nu fac reclama nimanui.

Hai sa fac o referire la personalitatea borderline, asta pentru ca un om drag sufletului meu vorbeste in blogul sau despre asta – la modul sublim – si pentru ca am avut o revelatie cind m-am gasit asa. Mi se pare normal si firesc ca o personalitate borderline sa fie obsedata de autocunoastere. Daca, printr-o intimplare nefericita, aceasta personalitate are predominant o energie albastra (aia care nu suporta pupicuri, dulcegarii, vrajeli) si totul se bazeaza pe control si o strategie imbatabila, lucrata, analizata, eventuale piedici eliminate, atunci, va cere, evident, sa i se spuna exact care sint proportiile. Obsesia de control nu-l scapa de drogul autocunoasterii..exacte!
Acuma, oricit de obsedata as fi eu, chestia asta parca suna...a science fiction, nu? Profilul puternic albastru-verde pe care l-am primit m-a umplut initial de furie, dupa care (specific personalitatii borderline, nu?) mi-am dat seama ca nu ma caracterizeaza, astea nu sint valorile mele, sau, cel putin, nu in totalitate. Asta nu sint eu. E normal, in cazul meu, pentru ca brusc imi schimbasem toate reperele. Eram in partea cealalta a ecranului, in partea cealalta a camerei si desenul, dintr-un profil de femme fatale, s-a transformat intr-un spate de cocota. Ambivalenta care ma distruge. Traiesc cu tragedia constientizarii tuturor celor 4 culori ale sufletului meu, stiu ca pot fi si albastra si rosie, si verde si galbena, stiu ca am nevoie sa fiu cind una cind alta si nu pot fi numai una la un moment dat, si haosul asta, lipsa asta de logica si previzibilitate ma umple de frustrare. Imi lipseste numai relatia aia unica, vie si personala. Sincer, eu una nu cred ca exista. Dar asta este numai produsul judecatii mele de personalitate borderline, predominant albastra, bazat pe analiza si introvertit.

leitmotiv

Am promis sa-ti raspund pe mess, dar de data asta am sa-ti raspund aici. Este pentru prima si ultima oara cind ma folosesc de blog pentru asta. Daca esti suficient de barbat, te vei folosi de comentarii sa-ti exprimi punctul de vedere si nu aiurea pe mess cind ai tu chef sau esti in tura de noapte. Fii macar o data consecvent.

Nu simt nevoia sa-mi manifest vreun orgoliu cum ar putea crede cineva cu virsta curpinsa intre 16-25 de ani. Nu simt nevoia sa-mi manifest nimic deocamdata. Este raspunsul simplu la gestul de copil pe care l-ai facut crezind ca ma ranesti, ca-mi raspunzi cu aceeasi moneda, whatever, dracu stie ce-a fost in creierul tau de ratacit. Este raspunsul - as promised - la lungul tau sir de SMS-uri din seara asta.

1. N-as fi vrut sa fiu in locul tau. Sincer. De obicei ma feresc de ipostaze penibile.

2. De multe ori mi-ai dat senzatia ca esti mai matur decit iti arata virsta. Evident m-am inselat. Zimbesc in coltul gurii - cunosti zimbetul.

3. SMS-urile. Nu faci altceva decit sa-mi intaresti afirmatiile.

4. Sint atit de "matura" (ca sa nu zic altceva) cit sa inteleg ca toate astea nu inseamna decit ca iti e imens de dor de mine.

5. Stiu. Devine enervant cind o femeie vrea sa controleze situatii, oameni, sentimente, chiar si pe ea insasi. Can't you just live with it? I can't change my nature and I'm not proud of it.

6. Simt nevoia sa repet: SMS-urile. Faptul ca-mi spui "iarta-ma" si "te iubesc" ma jigneste. Don't tell me the obvious.

Si acum, ca sa-ti arat cit de femeie sint: pentru mine ai fost evadare, citeva ore de adevar sporadice, a parte din eu insami departe de stereotipuri, conventii, imagini prefabricate. Ai fost minutul meu de acceptare a ceea ce sint si nu a ceea ce trebuie sa fiu. De atitea ori, ingeras, ai fost Copilul din mine. O stii. Ca fumam iarba cocotati in pat, incaltati peste cearsafurile de 4 stele, ca-ti furam un orgasm, ca-ti plantam un sarut in camera ta de neadaptat, in metroul unui oras strain, ca eternizam diminetile unor atingeri, ca pentru mine cafeaua facuta de tine avea conotatii sexuale, ca esti a great great kisser - impardonabil! - ca intelegeam altfel orice aluzie de-a prietenilor la viata mea intima, ca ne savuram sampania in cada intrebindu-ne de ce e aproape dimineata ...pentru mine ai fost altceva. In prezenta ta am fost eu. Pentru putin timp. Suficient cit sa-nteleg.

Te-ai ascuns dupa cuvinte putine si explicatii scurte dar usor ieftine - adevarul este, vad, ca ti-am lipsit enorm. Argumentul?? Pai, la dracu, pina sa termin de scris asta ai si ajuns in patul meu! Si peste citeva ore cind o sa fie dimineata ai sa te trezesti din nou linga mine. Mai mult de-atit ce-as putea argumenta?
Iti reamintesc: totul se intimpla cu un motiv. Fie ala chiar si sa ne fie dor unul de altul din cind in cind.

din categoria AOB

Am o placere perversa de cind sint mare reprezentant al staffului la forumuri europene sa ma balacesc in chestia asta si sa intru pina-n git. Sincer, chiar imi place sa fac pe psihoterapeutul si dup-aia sa arunc cu pietre-n management rinjind si negociindu-mi zimbetul sau ghearele.
Recunosc ca nu mi-a fost usor, am trecut prin mari semne de intrebare care mi-au tocat sistematic nervii si rabdarea, dar odata trecuta de un prag (cred ca e valabil in orice domeniu) totul incepe sa vina de la sine. Acum ma amuza toate cele: negociere, “procese” in care fac pe avocatul, hai sa con-lucram, etc. Ma amuz – in loc sa ma supar - inclusiv cind managementul imi insulta atit de tare inteligenta incit sa–mi propuna o alianta. Am simtit, in ziua aceea o putere fantastica, nu-mi amintesc sa fi simtit asa ceva pina acum. Pentru mine, asta a insemnat mult, am avut un zimbet triumfator pe care numai intorsul acasa in casnicia mea de rahat mi-l putea sterge.
Tot zimbind m-am intrebat daca n-am sa regret oare ca nu m-am ploconit si n-am vindut-o si pe mama (evident, m-am gindit si la asta) – dar, sincer, am vrut sa vad cum e.
A doua zi vin la serviciu si descopar ca managerul care-mi statea in git cel mai tare va disparea din aceasta institutie. Si am stiut atunci ca toate eforturile mele nu au fost in zadar. Desi initial am crezut ca nu sint facuta pentru asta, viata imi rezerva surprize. Ce naiba se intimpla de-mi merge asa de bine? Pe onoarea mea, sint chiar pe val! Conform legilor fizicii, trebuie s-o iau in jos la un moment dat. But I couldn’t be bothered to fear that now.

cu ochi de nebun

Ai citit Codul lui da Vinci? E foarte interesant de citit. E fascinant.
Nu, nu ma intereseaza fictiunea. Citesc numai Biblia.
Imi plac foarte mult semintele, amestecate, de tot felul , si alunele si fisticul. E lunga, adusa de spate, poarta pantofi cu toc si merge-n salturi. Are creierul cit o nuca.
Da, mai, ai observat ca totul se rezuma la oameni? Toata lumea asta depinde de oameni, practic, deci ar trebui sa facem ceva, nu? Daca noi nu ne schimbam, ce-o sa se-ntimple cu lumea asta? E blonda de la natura, crede in Isus Salvatorul lumii, nu respira cind i se vorbeste. Totul in jurul ei este un pacat continuu.
M-am mutat in Berceni, totul este un challenge, e un cartier foarte urit, nu-mi plaace...
Mai, da’ ai observat ca lumea este mult mai docila acum?

Ghinionul a facut sa ma aflu la cealalta masa, in bucatarie, in pauza de prinz, gindindu-ma, ca duda, la nimic.
Si am avut, fratilor, REVELATIA VIETII MELE! Mi-a aparut nodul in git, si lacrimile in ochi instantaneu. Am parasit bucataria plingind de furie, pentru ca am realizat, dupa atitia ani, ca acestia sint colegii mei. Pardon! EU am ajuns sa fiu colega lor. Si nu de-aici am plecat! In fractiune de secunda mi-au trecut prin cap momentele petrecute cu colegi acum multi ani, colegi pe care i-am regretat tot timpul, fiecare zi era altfel, pentru ca odata cu tigara de dimineata vedeam, spuneam sau aflam ceva despre mine, sau despre ei (si nu din regnul de mai sus!), pentru ca nu se vorbeau discutii, ci se arunca cu idei in tine, pentru fiecare gest atunci insemna ceva. Nu vreau sa idealizez, fireste, vreau sa contrastez.
Am avut revelatia constiintei gunoiului si a prostie exacerbate, a ieftinitatii crase in care traiesc si in care m-am afundat de vreo 4-5 ani incoace, halul degradant in care m-am prostituat atit de ieftin, imensitatea clipelor de auto-provocare, bucuria cunoasterii, a descoperirii, pe care mi-am negat-o atit de evident in tot acest timp, de ce m-am pedepsit oare atit de aspru???
De ce mi-am ignorat propria nevoie de a evolua, de a schimba, de a cuceri, de a-mi folosi creierul, pentru Dumnezeu!!
Nu pot sa cred ca am fost ATIT de oarba!
Jesus, I WANT MYSELF BACK! Unde dracu am fost pina acum? Ce dracu caut eu aici??? Cine sint astia??? O specie de ciobani??????? Nu e nici unu cu care mi-as petrece 5 minute macar! Ii urasc, ii detest, mi-e incredibil de sila de ei! Eu nu sint asta! Eu merit mult mai mult!!Fucking Christ, I’ve gotta goooo!

my good luck

A venit prin spatele meu, mi-a pus o mina pe umar, atit de usor ca initial nu am fost constienta de vreo atingere.
"Hi? How is it going?"
Imi ardeau obrajii, mai ceva ca-n adolescenta. Ma privea fix, drept in iris si eu priveam undeva in peretele din spatele lui. Ghinion, sint fotofoba.
"Fine. I’m fine. "
"Are you keeping up?"
"Yes."
"Good! How long is it now? 2 weeks? Or so?"
"Yes."
"Have you gone out?"
"Are you checking on me?" Am zimbit penibil.
"NO! I’m JUST being supportive! Have you gone out?"
"No. "
"Go out. Don’t punish yourself."
I-am luat mina, i-am pus-o pe soldul meu drept, orizontal, mi-am sters orice zimbet si i-am intors privirea in iris: "I wouldn’t know otherwise". A ris. Asa raspunde el.

wrong questions with the wrong replies

Pentru toti aia care avura indoieli: nu, Martin nu m-a dezamagit niciodata, pentru ca stie ce sa puna in vocea lui Dave si in degetele lui Fletch. Deci sint de-a dreptul numb, e geniala, efectiv nu ma asteptam!
M-am surprins in fata ecranului cu gura cascata, nu-mi venea sa cred ca au putut sa cladeasca atita forta pe ceva atit de clasic in soundul lor.
In concluzie: Este vechiul sound DM, dragii mei, dar cu o extra forta. Nu stiu sa existe o alta trupa care sa fie atit de fidela senzatiei, pe un timespan atit de mare. Cred ca nici U2 – o spun cu riscul de a mi-o lua, dar o cred cu tarie: U2 si-a pierdut forta. DM si-o recistiga. Deci, o doza puternica de WRONG, mie una mi-a produs un mic orgasm liric, ca sa zic asa..

credendo vides

There's probably no God. So stop worrying and enjoy your life.

Oare privitorii care au blestemat timp de 5 minute, si-au scuipat in sin la vederea stirii si-au spus de 3 ori “Doamne miluieste” au patruns vreodata tainele ortodoxismului? Departe de a fi o credincioasa in intelesul acceptat acum pe strada (din nefericire) si foarte departe de a fi habotnica, am ajuns sa cred in ultimele zile ca crestinismul – ortodoxismul in speta – este prost inteles! Nu, pardon: impardonabil de prost inteles. Si ce ne costa sau ce avem de pierdut in a rasfoi citeva file, pentru a afla ce este, in esenta, de ce a fost gindit asa, si, mai ales, de ce a fost spus in acest fel, care este adevaratul inteles al acestor cuvinte. Dragii mei, ne-am indepartat cu totul de esenta (cuvintul cheie al ortodoxismului)!
Ce inseamna, stimati domni pseudo-intelectuali indoctrinati, “sarac cu duhul”?
Ce inseamna, domnilor filozofi bolnavi, energie si esenta? Care este diferenta? Ati aflat ce e ala “har”?
La ce ce crestinism aderati, babe smintite, care calcati oameni in picioare in curtea bisericii, pentru a va umple cele 5 bidoane cu aghiazma? Ce reprezinta pentru voi apa aia? Ce vreti sa dovediti si cui? Stiti ce e aia “slava desarta?”
Stimati preoti, ce fel de lumina daruiti voi? Cit la suta din fisa postului vostru reprezinta duhovnicia?
Cit paginism este in ordodoxismul vostru, dragi doamne habotnice si fals credincioase? In cite cretinisme oculte mai sinteti dispuse sa credeti si sa practicati, in numele providentei, pe care ati confundat-o de tot cu Dumnezeu?
Voi, straini nascuti intr-o traditie pe care nu ati inteles-o niciodata, ati practicat-o de dragul de-a face ceva si de ochii mamei si ai soacrei, pentru ca mai apoi s-o negati in numele ateismului, numai pentru ca, necitind, nu ati inteles ce vi se ofera? Ati stiut vreodata ce inseamna “dupa chipul si asemanarea Lui” de fapt? Deci daca nu credem in Dumnezeul batrin si cu barba ce se afla dincolo de nori, ne vede, ne “ajuta” sau ne judeca in chinuri grele in viata de apoi...asta ne face atei?
Subliniez ce spune dl Dawkins: “thinking is anathema to religion”, desi as parafraza, si as spune thinking is anahema to faith. Salut initiativa dlui Richard Dawkins, este o miscare extrem de inteligenta, cred ca s-a plictisit sa se tot intrebe “sint ateist sau inteleg eu altfel religia?” si ii intreaba acum pe altii. Glumesc, fireste, n-as indrazni vreodata sa m-apuc sa judec vreo actiune de-a ilustrului; pe de alta parte, desi la prima vedere nu pare, actiunea asta isi merita banii.

..to my auntie...

Ar fi parut ultima optiune, ultima decizie dupa care sa trag o linie groasa, severa, si sa zic: asta am cautat tot timpul, aici am vrut sa ajung, degeaba o mai dau cotita, realitatea e dura iar eu sint victima tuturor celor din jurul meu. Da, categoric, brusc am descoperit ca e o conspiratie universala (a trecut deja de limitele familiei, ale institutiei in care lucrez, ale tarii in care am avut ghinionul sa ma nasc), e deja o conspiratie la nivel mondial, toti s-au calat pe mine, cu singurul scop de a ma distruge, inclusiv criza asta financiara a fost facuta special sa ma ucida pe mine sau sa ma bage intr-un spital de boli mentale, - mi-i si inchipui cum stau toti ascunsi, ma privesc la fiecare colt de strada, rinjind, scuipindu-si in palme satisfacuti de cite ori ma-mpleticesc, poate poate cad odata sa fie si ei satisfacuti. Cred ca sint multi! Probabil pe unii ii cunosc, pe altii nu, unii poate-mi sint buni prieteni, dar ei nu vor sa spuna nimic, evident, au jurat cu singe fraternitatii lor ca singurul lor scop in viata e sa ma distruga pe mine!
Deci: imi aprind o tigara, comand un fresh de portocale si astept, bat din picior, e tirziu si n-am chef sa stau aici mai mult de juma' de ora oricum ma enerveaza si o fac ca trebe s-o fac, sa-mi bifez activitatea de pe lista mea de lucruri de facut inainte de a ma ucide. Intr-o falsa si ipocrita "hai s-o fac si p-asta, ca sa pot zice apoi usurata: uite, fir-ar al dracului sa mai ziceti voi ca n-am incercat tot, si ca n-am facut tot ce tinea de mine, daaaa? Deci tot de pe jos ma culegeti! Pentru ca asa vreau eu, bineee? Acuma ciocu mic si enjoy the show!"
Parcheaza in usa cafenelei ca blonda si ma buseste evident risul - de cind o stiu a fost o atehnica, ea nu stie ce e ala un email, ca sa nu mai vorbim de fineturile condusului, dar am admirat la ea indirjirea cu care s-a tinut pina la capat de volan pina a reusit sa-si plimbe fundu-n tirtaneata ei (asa ma refer eu la Peugeot 308) prin toate colturile Bucurestiului asta imputit. Ca imagine concreta: Ela se tine de volan ca si cum ar conduce o racheta spatiala, nicidecum un autoturism. Usor trecuta de 40, este genul de femeie care te insala intotdeauna cu cel putin 5 ani in minus. Vorbim rar, o vad si mai rar, de-asta m-a surprins sa aud ieri de partea cealalta a firului o voce calda care mi-a promis ca, sigur, ne putem vedea a doua zi la 5.30, vine linga biroul meu daca vreau. Ei, bine. daca vrei tu, si poti, nu vreau sa te deranjez...
Uite ce e, ii zic, pufnind si fumegind, m-am decis brusc sa pun o bomba in mijlocul casei si sa-i dau foc sa faca bum maare maaaare, dar vreau suport legal. Te bagi?
Am inteles, imi spune. Oricind. Si miine daca vrei. Dar imi permit, asa ca te cunosc, sa-ti ofer alternativa. Imi iei si mie un fresh d-asta de bei tu?
L-a baut in 3 minute. A vorbit numai ea. Dupa o ora si jumatate, eu nici nu ma atinsesem de fresh-ul meu de portocale si nu fumasem nici o alta tigara. N-am avut timp. Am fost extrem de ocupata ascultind-o. Niciodata nu am fost atit de ocupata ascultind pe cineva. Jur. M-am trezit dupa o ora si jumatate ca eram intr-un loc cu niste oameni pe linga masa noastra pe care nu-i vazusem cind intrasera, cu sucul intact, pachetul de tigari neatins - so fucking unusual! Aveam ochii larg deschisi. Ela nu-mi zimbea. Avea ochii la fel de mari ca mine. Si se uita, prin ochii mei, fix in stomacul meu. Puteam sa jur ca stia ce-am mincat la prinz; ce mincasem si ieri la prinz, si alaltaieri si tot asa. Puteam sa jur ca stie si citi metri de intestine am. Genul asta de privire facuta in alte ocazii sa ma sperie in draci acum ma linistea si ma relaxa inexplicabil.
Am intrebat-o daca e magie, dar s-a jurat ca nu. Am iesit din cafenea si aveam cu multe kile mai putin , nu stiu de ce, dar eram mult mai usoara. Si stiam sigur ca Ela imi plantase in stomac o luminita mica, mica, cit un virf de ac. O simteam, era acolo, la dracu, la modul foarte organic! Si -am stiut ca nu sint decit 2 posibilitati: sa creasca sau sa moara. Ela mi-a promis ca o sa creasca si eu vreau sa o cred. Ela mi-a promis ce n-as fi asteptat niciodata sa-mi promita. Si mi-a spus ca, daca tot mai vreau, imi aprinde ea fitilul.
In viata mea nimeni nu mi-a acordat atit de mult credit, nu mi-a facut atit de mult bine neconditionat, si nu m-a iubit, atit cit m-a iubit Ela intr-o ora si jumatate.
In seara asta sint altfel, pentru ca Ela exista. Desi in mod normal mi-ar fi teama ca miine toate astea s-ar duce, stiu ca tocmai asta le-ar face sa se duca.
Multumesc, doamna.

ala-bala...

Stateam azi-noapte si ma gindeam ca nu ma pot decide: intre Dave si Bono il aleg pe Chris. Ba nu, cred ca pe Brian. Drace, nu, nu, nu ma pot dezice de Michael .... cred ca aratam chiar caraghios cu ochii-n gol si incruntata, socotind pe degete, gindindu-ma ce culoare sa-mi aleg. Asa ca m-am decis sa-i pastrez pe toti, si sa mor cu fiecare-n parte.

speechless

De multe ori stau si ma minunez de incapatinarea absurda de care dau dovada.

Lesson no 1. Never ignore your first instinct. If you did, you can already call yourself stupid.
In traducere: if in doubt, don't do it!

Can I feel dizzier than this??

lumina ochilor mei

Mami, stii de ce intind asa miinile? ca sa te iubesc mai mult!
Mami, nu pleca! Mai stai cu mine 3 minute, te rooog... (isi sterge nasucul cu minecuta, ma-ncrunt in dezaprobarea mea. Ma roaga frumos sa-i dau un servetel sa-si stearga lacrimile)
Mami, te iubesc in fiecare zi!
Eu am cea mai frumoasa mamica!
Mami, cind o sa fiu mare vreau sa fiu ca tine!

Copilul meu nu intelege de ce lumea asta e orinduita altfel decit ar trebui sa fie. Si, sincer, acum, nici eu. Despre cum imi intind eu miinile catre ea...

se intimpla in Viena

Se intimpla in Viena, intr-o seara rece de noiembrie. M-am aruncat in patul cu atitea stele tremurind ca varga, incercind din rasputeri sa pling, fara rezultat. Respiram sacadat, imi simteam ochii grei si seci, si-mi cautam tigarile - ultima (a se citi the ultimate and the last) sursa de relaxare pe care o puteam identifica.
Mi-a luat o ora pe putin sa ies din tremur. Dar bataile inimii au continuat, iar secundele de blackouts la fel. As fi dat un regat pentru o lacrima. Nimic. Nici urma de lichid in corpul meu.
Am profitat de liniste si izolare, am intins mina dupa pix si hirtie decisa sa-mi identific o data si pentru totdeauna problema. Nu-mi puteam lua nici anxioliticul nici sedativul atit de devreme si poate era bine sa-mi pun frustrarea pe hirtie pina venea si vremea lor.
Identificarea problemei, ca la management. Nu stiu psihologie, poate merge-asa.
Baga-mi-as, nu m-am oprit din scris vreo 20 de minute. Am umplut in A4 si pe bune ca m-am retinut, in ideea de a pune negru pe alb numai esentialul. Un A4!
M-am oprit, m-am uitat inca o data la structura – totul impartit frumos pe 3 categorii si mi-am zis: “Ptiu, drace, da’ tare suparata sint! E de mirare ca inca ma pot tine pe picioare! Sint o adevarat eroina, si daca nu mi-o spune nimeni, mi-o spun eu acum!”
Sa le elimin una cite una mi-ar lua ani.. Poate-ar fi cazul sa incep, nu?
De cealalta parte a ferestrei Viena incepuse deja sa freamate de noapte. Room Service? Da, o portie dubla de inghetata, va rog, neaparat cu multa ciocolata. Mi-o lasati in camera pe masa, n-o sa am chef sa ies din cada.
A doua zi m-am rugat. Dupa multi ani.

where time stands still

oooooo, DOAMNEEE!!!!!!!!!!!!!!
Cind stiu acum ca exista clar sansa sa reach out and touch something, cind simt ca-mi pompeaza inima intr-un ritm alert – ma trezesc noaptea si-mi spun: Nu-mi vine sa creed, nu-mi vine sa creed!!!!!!!!!! Am sa pot intinde mina sa ating scena pe care se aflaaaa, mi s-a dat iar ocazia sa pot lesina in prezenta lui! Ce fericire poate fi mai mare????? ce moarte mai dulce????
Cind credeam ca totul e ireversibil, acum nu pot respira la gindul ca momentul asta va exista, va exista!!!Poa’ sa moara orice, ASTA n-o sa moara niciodata. Si oricit de jos as fi, oricit de distruse mi-ar fi scuturile, oricit de neagra mi-ar fi dimineata, oricit de intunecata mintea, in my soul, in my own “room”, va exista mereu ecoul zeului, cea mai puternica dorinta a mea! Pentru ca eu traiesc prin cuvintele lui, respir prin suflarea lui, si simt prin atingerea lui! I’ll always be here!

keep it cheap, keep it coming

Am fost sfatuita sa-mi fac un jurnal, deci mi-l fac, poate ma simt mai bine dupa.

11.00 pm. Imi adun fortele – vreo 2 grame jumate si plec in dracu sa ma pieptene.
11.15. Imi iau prima-njuratura la metrou, de la un cocalar dinamovist care vroia sa stie cit e ceasu. Swell, ceea ce mi-am dorit.
11.30. Sufar. Nu ma integrez deloc. Primele 2 ginuri simultan.
12.00 Deja le-am pierdut sirul.
12.30 Old habits die hard, mi se spune ironic. Aprob. De cind beau eu vin?
1.00 Mai, sa fie. Ador ginurile astea ieftine, slabe si lungi, trebe sa bei cite 10 sa simti ceva.
1.30 Ma depaseste! Ce am io cu clubu’ asta, frate? And...who the fuck is that????
2.30 Ma aflu intr-un spectacol de zile mari, asa cum numai eu pot sa sustin, ceva cu tequilla, vin varsat pe camasa Prada (!!!) a unui om dragut, dar victima a frustrarilor mele si-al alcolului deja prezent in creierii si singele meu. A trebuit sa-i sterg blugii cu limba. Nu stiu de ce, asa am fost sfatuita.
3.00 Am mozolit deja DJ-u’, mi-am luat portia de DM si Marilyn Manson, pot sa plec acasa. Sint apostrofata ca nu ma comport frumos de catre...ouch! prietenii mei !!????
3.30 hm.
5.30 Inca mai scriu mesaje. Evident, iubesc pe toata lumea si mi-e dor de toti. Clasic.
8.30 Ma trezesc cu un rinjet in freza si 3 tone de kriptonita in frunte. Fac cafea si zimbesc in continuare.
10.30 AM, fireste. Inca imi simt alcool in stomac, incerc sa-l ignor, la dracu m-am apucat de gatit, nu? Ii sun si p-altii sa-i trezesc, in puii mei, deja au dormit prea mult!
12.30 Inca mai am alcool in stomac! Aide, ma, ce naiba....Ma uit la X-Men, imi mai trece greata. Continui sa zimbesc. Sint sotia perfecta! Si gatesc zimbind! Sint plina de energie!
15.30 DORM!
20.30 Ma joc cu papusile. Zimbesc non stop.
24.00 Stiu ca nu voi dormi pina la 2.00. Si trebuie sa traiesc cu ideea.

Fata, mi-ai lipsit mult. Si ca sa te pedepsesc...daca nu ti-ai gasit amantul cind te-ai intors acasa...mmm...let me think...HE WAS IN MY FUCKING BED!!!

in colectivitate

Nou venitii.
Specimenul 1. E subtirica ca o mladita, cultivata tot asa, foarte blonda, dar vorba aia, desteapta foc (deci chiar glumesc!), are ochelari, fireste, doar este entelectuala si o privire de recuperator de credite. Nu numai ca nu stie sa dea binete – si asta, sint convinsa, numai pentru ca in cartile ei de Marketing nu scria asa ceva – dar nici nu raspunde cind i se da. La inceput ma ofticam, dar cind i-am auzit vocea m-am bucurat si m-am conformat la 100% toleranta a prezentei ei. Asta de frica sa nu ma umfle risu’ in capul diminetii cind ar fi trebuit sa-i aud trilul sugrumat. Cind a vorbit prima data am crezut ca are guturai , a doua oara am crezut ca e de fapt barbat si l-a strins cineva de oua, a treia oara mi-am zis ca trebuie sa evit sa vorbesc cu ea, altfel o sa fiu data afara pe motiv de discriminare. Deci jur: are o voce absolut ingrozitoare. E ca si cum ar fi vrut sa se sinucida prin spinzuratoare si s-ar fi razgindit in ultima secunda. Maninca numai lapte de bivolita cu cereale integrale. Eu una nu am vazut-o zimbind niciodata si nici nu cred ca as rezista s-o vad, sincer, pentru ca nu stiu cum ar arata combinatia rinjet + privire de calau cretin.

Specimenu 2. E scunda si-ndesata, dar chiar si de la aproape 1,80 ai mei nu-i ajung cu prajina la nas. De cum a venit a tratat pe toata lumea cu “respect: (“r-ati ai dracu de muciosi...”). Cind vorbeste zici ca tuna, spre deosebire de specimenu 1, atunci cind vorbeste ea zici ca tine o pruna altoita in gura ca sa duca sunetele mai spre esofag, si asta numai si numai pentru prestanta. Viseaza urit noaptea si dimineata la prima ora implementeaza proceduri noi si strategii bazate pe cosmarurile ei. In consecinta, numarul de clienti scade. Cind i se pun intrebari, da raspunsuri scurte si evazive si, fara a schita vreun zimbet, (idem specimenului 1 – cred ca au crescut in acelasi cartier, o sa le-ntreb) incheie sec: “satisfied?” si te priveste fix ridicind din sprinceana. De cind a venit ea in institutie toate muierile de la ea din departament (a se citi de sub managementul ei) se paruiesc. Ma rog, nu cred ca are legatura, nu? Si-asta maninca piine graham. Am descoperit absolut intimplator ca minte cu nerusinare. Am ramas de vorbeam singura de gradul in care a putut s-o faca. Parol.

Amindoua sint celibatare si trecute de 30, asa cum le sta bine pasaricilor de cariera, fara obligatii acasa, si cu salariu dublu decit al meu. Nice.

Specimenu 3. Mica si urita, fara urma de feminitate (nu ca alea de sus m-ar da pe spate din punctul asta de vedere), dar ...brilianta, spun unii din colegii ei. Casatorita, copil bine mersi, rinjeste non stop. Ii place sa gateasca. Din cale-afara de amabila, ma face sa borasc de atitea politeturi. Rinjeala ei permanenta ma scoate din minti. O evit. Nu lucrez mult cu ea, dar i-am citit genul: singe corporatist si lingau. Daca-i place asa de mult sa faca mincare, sa stea dracu-acasa s-o faca. E principialista. Punct. Daca si asta avea salariu mai mare ca al meu o bateam.

Specimenu 4. Cind o vezi te apuca greata: in fiecare zi descopera uluita cit de norocoasa este sa lucreze pentru intitutia asta. Visu ei de-o viata. I-a pus Dumnezeu mina-n cap. Fata desteapta, se pricepe la PR. (aren’t they all, honey????!!) plina de entuziasm, fumeaza rar. Fada rau, m-am surprins de multe ori uitindu-ma la ea sa gasesc ceva care sa-mi aduca aminte cine este, si ramineam asa minute intregi, pina-mi aduceam aminte cine dracu mai e si fufa asta. Evident, era noua PRista.

Specimenu 5. Proaspat coborita din barca, cu mari probleme de atitudine. Ii plac hainele colorate dar e urita cu spume. Cind vorbesti cu ea iti relateaza totul cu o intonatie de poezie invatata. Ramii prost si nu stii cum sa reactionezi. Ai senzatia ca te ia peste picior. Are probleme de respiratie, desi nu fumeaza. Maninca mult. Genul care mesteca tot timpul, dar nu se pune nimic pe ea. Are miini oribile.

Specimenu 6. Se vrea a fi unul dintre barbatii institutiei. Pe linga faptul ca de cite ori il vad imi vine sa-i pling de mila – are mari probleme de sanatate saracu’– are si mari probleme care tin de IQ. Parerea mea. Si el cu 2 salarii mai sus ca mine, are mari greutati in a intelege, in primul rind, modul de organizare si relatiile sociale dintre angajatii pe care-i pastoreste. Isi face singur strategii si noi privim la el oripilati, speriati de ce ne va mai aduce si ziua de miine.

Specimenu 7. are paru lung de zina si-i place sa si-l arunce sexos intr-o parte si-n alta. Citeste de citeva ori ambalajul unui aliment, ca sa se asigure ca nu a depasit doza de E-uri permise pe kilogramul ei corp pe o zi. Vegetariana, carierista, infumurata, obsedata de propria ei imagine – cred ca se pozeaza singura si-n baie pe toaleta, jur. Duduia pina-n 30 de ani cu pretentii la un print cu cal alb si vila-n Pipera, ca doar mama ei nu s-a omorit atita cu educatia fetii sa ne riscam si sa ne dedam la acte saracacioase. Pardon.

Veteranii. Aici sint putine de spus. Fara sa regret si fara rusine am sa spun ca toti cei ramasi in aceasta instutie cu o vechime intre 5-10 ani sint bolnavi psihic, dusi, cu mari probleme de adaptare si de echilibru psihic si emotional. Ratati, permanent nemultumiti, plingindu-se tot timpul din obisnuinta, nici ei nu mai realizeaza daca e cazul sa se plinga sau nu..nu mai conteaza, e bine sa te plingi, viciosi cei mai multi, ciudati majoritatea si in principiu rai. Sint oameni cu probleme psihice care tind sa se agraveze. Ce-i mai grav e ca refuza sa-si accepte aceste afectiuni.

Rulajul de personal in institutia mea este foarte mare, asta pentru ca lucrurile merg foarte bine si toti oamenii sint multumiti, respectiv nu se pot obisnui cu binele si se cara la putin timp dupa ce s-au angajat. Institutia mea da anunturi de angajari la fiecare 2 saptamini, ma gindeam ca ar fi frumos sa ne scoatem o brosurica pe care s-o dam gratuit in metrou – gen RING - in care sa ne publicam posturile vacante si eventual, in celelate pagini, productia la hectar pe luna curenta si planul cincinal.

Ce-am varsat eu aici e doar o mica parte din ce simt fata de diverse personaje din aceasta intutitie care se autointituleaza “a good employer”. Se poate scrie un roman pe baza legaturilor si sentimenelor, etc, ce m-au incercat de cind m-am angajat aici si pina in prezent, avind in vedere ca mi-a mincat ceva timp din viata si ca sint o persoana care relationeaza destul de mult. Dar niciodata – niciodata ! – n-am fost fortata la o schimbare atit de mare si atit de brusca in ceea ce priveste colectivul in care lucrez. Si asta m-a socat nitel, caci nu ma mai regasesc in nimic. Defect de fabricatie.

800 years - the brightest and best

Nu ma pierd niciodata in Cambridge. Nu am cum. Stradutele imi sint asa de familiare, simt ca stiu fiecare coltisor de multa, multa vreme. Cambridge-ul nu e nici Londra nici Bucuresti, ha-ha, evident. Nu mi-a placut niciodata Londra, mi se pare un oras imbicsit, care se ineaca in propriul smog si in propria aglomeratie, in propriul sau caracter cosmopolit. Daca esti tipul urban, atunci esti Londra. Daca esti eu, atunci esti Cambridge, cu deschidere spre periferiile lui de poveste – imagineaza-ti amestecul intre aerul misterios-istoric al Cambridge-ului si countryside-ul englezesc, decupat dintr-un fairy tale.
Londra e pestrita, mult prea colorata pentru mine si galagioasa. Mi se pare fix copacul laudat la care toti taranii se duc cu sacul. Cambridge-ul este sufletul meu, amestec de verde si gri, ici –colo poate o pata de culoare, nimic altceva decit un doubledecker rosu, sau poate o micuta Aston Martin cu care se da domnul masterand–baiatul-de-bani-gata, de care tati e foarte mindru (doar mindria lui se vede in jucaria cu care se da pe stradutele inguste plodul cu pricina). E imposibil, cind dau coltul in vreo strada pietruita tirindu-mi mina pe zidurile inalte si reci ale unui colegiu vechi de sute de ani sa nu dau seara nas in nas cu bursierul in toga neagra. Are fata serioasa, cara dupa el niste carti intotdeauna si merge cu pasi mari, grabiti, singuratic, am mereu senzatia ca abia a scapat de la cursuri si fuge repede sa nu piarda timpul, in mansarda lui unde sa-i bage iar nasul in vreo cartulie de cine stie ce draci de fizica atomica. E tipul freshman-ului bulli-ed pina la traumatizare de catre studentii veterani. E tipul soarecelui de biblioteca, ala care nu-si va lua ochelarii din carti in veci, traieste la limita subzistentei refuzind sa-si piarda timpul pretios dedicat studiului cu un job part-time de chelner care i-ar face portia de brunch mai mare, ca nu cumva sa–si piarda bursa. Asa il percep eu. Si-mi place de el.
Ador Cambridge-ul pentru aerul lui, pentru felul in care ma face sa ma simt, atit de in largul meu, atit de departe de orice kitsch, atit de natural. Si ca tabloul sa fie perfect, imi arunc ochii de pe pod in barcutele de lemn care plutesc pe river Cam. Este o frumusete pe care nu o vei gasi niciodata in Venetia. Parol, stiu Venetia! Vrei apa si barcute? Stai pe iarba verde taiata perfect si ingrijita pindind ratele salbatice din tufisurile de pe malurile riului Cam. A fost a treia oara cind am revazut Cambridge-ul, care a devenit pentru mine locul de pelerinaj al calatoriei mele spirituale, propria mea Mecca. Acolo am gasit, fara nici cel mai mic efort, o liniste pe care nu am mai cunoscut-o vreodata, de existenta careia uit mereu, dar ea revine din momentul in care pun piciorul pe asfaltul lui albastru.
PS In Cambridge nu vei gasi niciodata pitipoance (genul “rindunica pe tocuri” pe care-l gasesti in mall) nici zine extravagante care sa-si etaleze brandurile, manelisti in maieu sau, mai rau, la bustu gol, soferi de taxi nervosi, dudui intepate, vinzatori gretosi si plictisiti, nici metrou, nici blocuri, nici gropi, nici cosuri de gunoi rasturnate sub greutatea cojilor de banana si a pungilor de plastic pline cu te miri ce, nu se lucreaza la drumuri, desi arata perfect, nu e praf, nu-s puradei cersind cu aurolac in bot, si mai ales, nu auzi fluieraturi, claxoane, injuraturi, fratele meu, asta e o alta planeta!

still in the woods

Habar n-am sa ma iubesc. Habar n-am cum sa invat sa fac chestia asta. Habar n-am cum as putea face din mine prietena mea, si nu cea mai cumplita dihanie-dusman al propriei mele fiinte. CUM SE FACE CHESTIA ASTA? INVATATI-MA SI PE MINE!!

Eat pray love 2

Ok. Decit sa vorbesc eu, mai bine o las pe ea. Liz, despre cartea ei.