another "good bye"

Cu aceasta insemnare (nu intimplator) parasesc acest blog. Se va deschide, fireste, altul, undeva, in noul intuneric al vietii mele, asa cum s-a deschis si inchisoarea ingerilor. Cu plecaciune, M.

Hi. I'm Marrou, and I've got BPD. It was nice meeting you.

despre dorinte si asteptari

M-am nascut un geniu – si era normal sa fie asa – asa ca orice realizare de-a mea din copilarie si pina acum a fost naturala, normala, conform asteptarilor. Am fost olimpica la romana, matematica, engleza si chimie pina in faza pe tara (asta insemna ceva in vremea mea), dar tata ridica din umeri ca si cum asta era un lucru normal, de asteptat. “Nu am avut niciodata nici cea mai mica urma de indoiala”, imi spunea el, pe un ton dezinteresat. Am fost cea mai buna din grupa de gimnastica, de dans si din grupa de teatru, dar tata nu dadea doi bani pe asta, iar faptul ca eram cea mai buna era...la fel de natural ca spalatul pe dinti. “Si ce, daca esti cea mai buna ce vrei acuma, sa dansezi o viata?”. Am intrat in primii 20 la facultate (candidasem 10 pe loc – in tineretea mea era mare bataie pe locurile astea), cu bursa de merit, dar ...care sa fi fost surpriza si ce atita vilva si bucurie pe chestia asta? Tata n-a avut niciodata nici o indoiala c-as fi fost in stare de mai putin, asa ca, va rog, comportati-va normal si zimbiti mai putin. Toata viata m-am intrebat ce ar fi trebuit sa fac sa-i smulg tatei un “bravo, fata mea, mi-ai facut o surpriza minunata”. Eu in schimb nu mi-am primit decit “nu am avut nici o indoiala, doar esti fata mea si esti geniala”. Rezultatul? Numai eu stiu cit de geniala sint. Si tot ce mi-am dorit a fost ca pina-n 35 de ani sa am o casa, 2 copii, o casnicie decenta, cu un partener de viata de la care am cerut minimum de inteligenta si deschidere. Stau si ma intreb acum de ce intre timp toate astea au devenit atit de complicate. Am cerut atit de mult?

cu cine am de-a face 2 (cont la 8 sept 2008)

Nu-mi iese din minte dupa-amiaza aia ciudata, intre 4 pereti albastri (vai, cit de oribil, zau asa), cind sufletul meu atirna jalnic pe un board interactiv, aruncat acolo spre afisare de catre un burtos mult prea plin de el ca sa merite vreo incursiune in psihologie, disecat ca o broasca in fata a vreo 13 cascati brusc interesati sa-i urmeze logica. Nu stiam daca sa pling sau sa fug, sau sa-mi musc miinile de rusine si de furie. Stiam ca asta avea sa urmeze, imi primisem si eu raportul lamentabil cu 30 de minute inainte, in pauza de masa, cind ramasesem cu o bucata de pizza in git si-am crezut ca lesin de nervi. Ia sa vedem: este ea mai albastra decit verde, sau mai rosie decit galbena? Faptul ca lupti ani de-a rindul poate si investesti valoarea unei case sau a unei masini intr-un psihoterapeut devenise, brusc, inutil. Pai nu asta-mi dorisem eu tot timpul? Daca propria mea constiinta este formata din 4 energii (ca cea a oricarui alt om de pe planeta), ceea ce cerusem in tot acest timp, prin obsesia mea de autocunoastere, fusese sa mi se spuna clar in ce procent. Ca sa fie clar, vorbesc de un sistem de personal profiling bazat pe psihologia lui Jung. O frectie cu care mai nou firmele de training, coaching, etc, atrag companiile, nu de alta da’ astea din urma s-au saturat sa arunce cu bani in traininguri de customer services pentru angajatii lor obositi. A se nota ca nu fac reclama nimanui.

Hai sa fac o referire la personalitatea borderline, asta pentru ca un om drag sufletului meu vorbeste in blogul sau despre asta – la modul sublim – si pentru ca am avut o revelatie cind m-am gasit asa. Mi se pare normal si firesc ca o personalitate borderline sa fie obsedata de autocunoastere. Daca, printr-o intimplare nefericita, aceasta personalitate are predominant o energie albastra (aia care nu suporta pupicuri, dulcegarii, vrajeli) si totul se bazeaza pe control si o strategie imbatabila, lucrata, analizata, eventuale piedici eliminate, atunci, va cere, evident, sa i se spuna exact care sint proportiile. Obsesia de control nu-l scapa de drogul autocunoasterii..exacte!
Acuma, oricit de obsedata as fi eu, chestia asta parca suna...a science fiction, nu? Profilul puternic albastru-verde pe care l-am primit m-a umplut initial de furie, dupa care (specific personalitatii borderline, nu?) mi-am dat seama ca nu ma caracterizeaza, astea nu sint valorile mele, sau, cel putin, nu in totalitate. Asta nu sint eu. E normal, in cazul meu, pentru ca brusc imi schimbasem toate reperele. Eram in partea cealalta a ecranului, in partea cealalta a camerei si desenul, dintr-un profil de femme fatale, s-a transformat intr-un spate de cocota. Ambivalenta care ma distruge. Traiesc cu tragedia constientizarii tuturor celor 4 culori ale sufletului meu, stiu ca pot fi si albastra si rosie, si verde si galbena, stiu ca am nevoie sa fiu cind una cind alta si nu pot fi numai una la un moment dat, si haosul asta, lipsa asta de logica si previzibilitate ma umple de frustrare. Imi lipseste numai relatia aia unica, vie si personala. Sincer, eu una nu cred ca exista. Dar asta este numai produsul judecatii mele de personalitate borderline, predominant albastra, bazat pe analiza si introvertit.

leitmotiv

Am promis sa-ti raspund pe mess, dar de data asta am sa-ti raspund aici. Este pentru prima si ultima oara cind ma folosesc de blog pentru asta. Daca esti suficient de barbat, te vei folosi de comentarii sa-ti exprimi punctul de vedere si nu aiurea pe mess cind ai tu chef sau esti in tura de noapte. Fii macar o data consecvent.

Nu simt nevoia sa-mi manifest vreun orgoliu cum ar putea crede cineva cu virsta curpinsa intre 16-25 de ani. Nu simt nevoia sa-mi manifest nimic deocamdata. Este raspunsul simplu la gestul de copil pe care l-ai facut crezind ca ma ranesti, ca-mi raspunzi cu aceeasi moneda, whatever, dracu stie ce-a fost in creierul tau de ratacit. Este raspunsul - as promised - la lungul tau sir de SMS-uri din seara asta.

1. N-as fi vrut sa fiu in locul tau. Sincer. De obicei ma feresc de ipostaze penibile.

2. De multe ori mi-ai dat senzatia ca esti mai matur decit iti arata virsta. Evident m-am inselat. Zimbesc in coltul gurii - cunosti zimbetul.

3. SMS-urile. Nu faci altceva decit sa-mi intaresti afirmatiile.

4. Sint atit de "matura" (ca sa nu zic altceva) cit sa inteleg ca toate astea nu inseamna decit ca iti e imens de dor de mine.

5. Stiu. Devine enervant cind o femeie vrea sa controleze situatii, oameni, sentimente, chiar si pe ea insasi. Can't you just live with it? I can't change my nature and I'm not proud of it.

6. Simt nevoia sa repet: SMS-urile. Faptul ca-mi spui "iarta-ma" si "te iubesc" ma jigneste. Don't tell me the obvious.

Si acum, ca sa-ti arat cit de femeie sint: pentru mine ai fost evadare, citeva ore de adevar sporadice, a parte din eu insami departe de stereotipuri, conventii, imagini prefabricate. Ai fost minutul meu de acceptare a ceea ce sint si nu a ceea ce trebuie sa fiu. De atitea ori, ingeras, ai fost Copilul din mine. O stii. Ca fumam iarba cocotati in pat, incaltati peste cearsafurile de 4 stele, ca-ti furam un orgasm, ca-ti plantam un sarut in camera ta de neadaptat, in metroul unui oras strain, ca eternizam diminetile unor atingeri, ca pentru mine cafeaua facuta de tine avea conotatii sexuale, ca esti a great great kisser - impardonabil! - ca intelegeam altfel orice aluzie de-a prietenilor la viata mea intima, ca ne savuram sampania in cada intrebindu-ne de ce e aproape dimineata ...pentru mine ai fost altceva. In prezenta ta am fost eu. Pentru putin timp. Suficient cit sa-nteleg.

Te-ai ascuns dupa cuvinte putine si explicatii scurte dar usor ieftine - adevarul este, vad, ca ti-am lipsit enorm. Argumentul?? Pai, la dracu, pina sa termin de scris asta ai si ajuns in patul meu! Si peste citeva ore cind o sa fie dimineata ai sa te trezesti din nou linga mine. Mai mult de-atit ce-as putea argumenta?
Iti reamintesc: totul se intimpla cu un motiv. Fie ala chiar si sa ne fie dor unul de altul din cind in cind.

din categoria AOB

Am o placere perversa de cind sint mare reprezentant al staffului la forumuri europene sa ma balacesc in chestia asta si sa intru pina-n git. Sincer, chiar imi place sa fac pe psihoterapeutul si dup-aia sa arunc cu pietre-n management rinjind si negociindu-mi zimbetul sau ghearele.
Recunosc ca nu mi-a fost usor, am trecut prin mari semne de intrebare care mi-au tocat sistematic nervii si rabdarea, dar odata trecuta de un prag (cred ca e valabil in orice domeniu) totul incepe sa vina de la sine. Acum ma amuza toate cele: negociere, “procese” in care fac pe avocatul, hai sa con-lucram, etc. Ma amuz – in loc sa ma supar - inclusiv cind managementul imi insulta atit de tare inteligenta incit sa–mi propuna o alianta. Am simtit, in ziua aceea o putere fantastica, nu-mi amintesc sa fi simtit asa ceva pina acum. Pentru mine, asta a insemnat mult, am avut un zimbet triumfator pe care numai intorsul acasa in casnicia mea de rahat mi-l putea sterge.
Tot zimbind m-am intrebat daca n-am sa regret oare ca nu m-am ploconit si n-am vindut-o si pe mama (evident, m-am gindit si la asta) – dar, sincer, am vrut sa vad cum e.
A doua zi vin la serviciu si descopar ca managerul care-mi statea in git cel mai tare va disparea din aceasta institutie. Si am stiut atunci ca toate eforturile mele nu au fost in zadar. Desi initial am crezut ca nu sint facuta pentru asta, viata imi rezerva surprize. Ce naiba se intimpla de-mi merge asa de bine? Pe onoarea mea, sint chiar pe val! Conform legilor fizicii, trebuie s-o iau in jos la un moment dat. But I couldn’t be bothered to fear that now.

cu ochi de nebun

Ai citit Codul lui da Vinci? E foarte interesant de citit. E fascinant.
Nu, nu ma intereseaza fictiunea. Citesc numai Biblia.
Imi plac foarte mult semintele, amestecate, de tot felul , si alunele si fisticul. E lunga, adusa de spate, poarta pantofi cu toc si merge-n salturi. Are creierul cit o nuca.
Da, mai, ai observat ca totul se rezuma la oameni? Toata lumea asta depinde de oameni, practic, deci ar trebui sa facem ceva, nu? Daca noi nu ne schimbam, ce-o sa se-ntimple cu lumea asta? E blonda de la natura, crede in Isus Salvatorul lumii, nu respira cind i se vorbeste. Totul in jurul ei este un pacat continuu.
M-am mutat in Berceni, totul este un challenge, e un cartier foarte urit, nu-mi plaace...
Mai, da’ ai observat ca lumea este mult mai docila acum?

Ghinionul a facut sa ma aflu la cealalta masa, in bucatarie, in pauza de prinz, gindindu-ma, ca duda, la nimic.
Si am avut, fratilor, REVELATIA VIETII MELE! Mi-a aparut nodul in git, si lacrimile in ochi instantaneu. Am parasit bucataria plingind de furie, pentru ca am realizat, dupa atitia ani, ca acestia sint colegii mei. Pardon! EU am ajuns sa fiu colega lor. Si nu de-aici am plecat! In fractiune de secunda mi-au trecut prin cap momentele petrecute cu colegi acum multi ani, colegi pe care i-am regretat tot timpul, fiecare zi era altfel, pentru ca odata cu tigara de dimineata vedeam, spuneam sau aflam ceva despre mine, sau despre ei (si nu din regnul de mai sus!), pentru ca nu se vorbeau discutii, ci se arunca cu idei in tine, pentru fiecare gest atunci insemna ceva. Nu vreau sa idealizez, fireste, vreau sa contrastez.
Am avut revelatia constiintei gunoiului si a prostie exacerbate, a ieftinitatii crase in care traiesc si in care m-am afundat de vreo 4-5 ani incoace, halul degradant in care m-am prostituat atit de ieftin, imensitatea clipelor de auto-provocare, bucuria cunoasterii, a descoperirii, pe care mi-am negat-o atit de evident in tot acest timp, de ce m-am pedepsit oare atit de aspru???
De ce mi-am ignorat propria nevoie de a evolua, de a schimba, de a cuceri, de a-mi folosi creierul, pentru Dumnezeu!!
Nu pot sa cred ca am fost ATIT de oarba!
Jesus, I WANT MYSELF BACK! Unde dracu am fost pina acum? Ce dracu caut eu aici??? Cine sint astia??? O specie de ciobani??????? Nu e nici unu cu care mi-as petrece 5 minute macar! Ii urasc, ii detest, mi-e incredibil de sila de ei! Eu nu sint asta! Eu merit mult mai mult!!Fucking Christ, I’ve gotta goooo!

my good luck

A venit prin spatele meu, mi-a pus o mina pe umar, atit de usor ca initial nu am fost constienta de vreo atingere.
"Hi? How is it going?"
Imi ardeau obrajii, mai ceva ca-n adolescenta. Ma privea fix, drept in iris si eu priveam undeva in peretele din spatele lui. Ghinion, sint fotofoba.
"Fine. I’m fine. "
"Are you keeping up?"
"Yes."
"Good! How long is it now? 2 weeks? Or so?"
"Yes."
"Have you gone out?"
"Are you checking on me?" Am zimbit penibil.
"NO! I’m JUST being supportive! Have you gone out?"
"No. "
"Go out. Don’t punish yourself."
I-am luat mina, i-am pus-o pe soldul meu drept, orizontal, mi-am sters orice zimbet si i-am intors privirea in iris: "I wouldn’t know otherwise". A ris. Asa raspunde el.

wrong questions with the wrong replies

Pentru toti aia care avura indoieli: nu, Martin nu m-a dezamagit niciodata, pentru ca stie ce sa puna in vocea lui Dave si in degetele lui Fletch. Deci sint de-a dreptul numb, e geniala, efectiv nu ma asteptam!
M-am surprins in fata ecranului cu gura cascata, nu-mi venea sa cred ca au putut sa cladeasca atita forta pe ceva atit de clasic in soundul lor.
In concluzie: Este vechiul sound DM, dragii mei, dar cu o extra forta. Nu stiu sa existe o alta trupa care sa fie atit de fidela senzatiei, pe un timespan atit de mare. Cred ca nici U2 – o spun cu riscul de a mi-o lua, dar o cred cu tarie: U2 si-a pierdut forta. DM si-o recistiga. Deci, o doza puternica de WRONG, mie una mi-a produs un mic orgasm liric, ca sa zic asa..

credendo vides

There's probably no God. So stop worrying and enjoy your life.

Oare privitorii care au blestemat timp de 5 minute, si-au scuipat in sin la vederea stirii si-au spus de 3 ori “Doamne miluieste” au patruns vreodata tainele ortodoxismului? Departe de a fi o credincioasa in intelesul acceptat acum pe strada (din nefericire) si foarte departe de a fi habotnica, am ajuns sa cred in ultimele zile ca crestinismul – ortodoxismul in speta – este prost inteles! Nu, pardon: impardonabil de prost inteles. Si ce ne costa sau ce avem de pierdut in a rasfoi citeva file, pentru a afla ce este, in esenta, de ce a fost gindit asa, si, mai ales, de ce a fost spus in acest fel, care este adevaratul inteles al acestor cuvinte. Dragii mei, ne-am indepartat cu totul de esenta (cuvintul cheie al ortodoxismului)!
Ce inseamna, stimati domni pseudo-intelectuali indoctrinati, “sarac cu duhul”?
Ce inseamna, domnilor filozofi bolnavi, energie si esenta? Care este diferenta? Ati aflat ce e ala “har”?
La ce ce crestinism aderati, babe smintite, care calcati oameni in picioare in curtea bisericii, pentru a va umple cele 5 bidoane cu aghiazma? Ce reprezinta pentru voi apa aia? Ce vreti sa dovediti si cui? Stiti ce e aia “slava desarta?”
Stimati preoti, ce fel de lumina daruiti voi? Cit la suta din fisa postului vostru reprezinta duhovnicia?
Cit paginism este in ordodoxismul vostru, dragi doamne habotnice si fals credincioase? In cite cretinisme oculte mai sinteti dispuse sa credeti si sa practicati, in numele providentei, pe care ati confundat-o de tot cu Dumnezeu?
Voi, straini nascuti intr-o traditie pe care nu ati inteles-o niciodata, ati practicat-o de dragul de-a face ceva si de ochii mamei si ai soacrei, pentru ca mai apoi s-o negati in numele ateismului, numai pentru ca, necitind, nu ati inteles ce vi se ofera? Ati stiut vreodata ce inseamna “dupa chipul si asemanarea Lui” de fapt? Deci daca nu credem in Dumnezeul batrin si cu barba ce se afla dincolo de nori, ne vede, ne “ajuta” sau ne judeca in chinuri grele in viata de apoi...asta ne face atei?
Subliniez ce spune dl Dawkins: “thinking is anathema to religion”, desi as parafraza, si as spune thinking is anahema to faith. Salut initiativa dlui Richard Dawkins, este o miscare extrem de inteligenta, cred ca s-a plictisit sa se tot intrebe “sint ateist sau inteleg eu altfel religia?” si ii intreaba acum pe altii. Glumesc, fireste, n-as indrazni vreodata sa m-apuc sa judec vreo actiune de-a ilustrului; pe de alta parte, desi la prima vedere nu pare, actiunea asta isi merita banii.