hands on

Ma adaptez, nu?
Nu stiu daca sa rid sau sa pling dupa noaptea asta, sa pastrez amintirea vie sau s-o ingrop in mormanul meu de frustrari, sa-mi deshid inima mai departe, sau sa-mi intorc intunericul in fotoliul alb-murdar, imbicsit de nebuniile atitor oameni ce si-au aruncat furiile-n el. Credeam ca exista o limita, un prag al virstei - poate 28-30 de ani, dupa care nu mai ai voie sa simti anumite lucruri, ele devin imposibilul sau inacceptabilul, ca pragul asta e trecerea spre o noua versiune a eu-lui si tot ce-ai strins pina atunci e menit numai sa evidentieze maturitatea pe care trebuie s-o afisezi intru credibilitate. Daca e asa, nu ma incadrez. Si pace. Amalgamul de stari pe metru cub de viata mi-a provocat cel mai haotic mod de judecata si abordare a propriei existente, si prin urmare nu aliniez la mitica spirala a istoriei, ci ma-nvirt in cerc.
Cind picurii de gin mi-au inundat pina si sufletul, pina imi simt inima pompind alcool - atunci: atunci privesc in jurul meu ca o zeitate ghidusa, ma aplec si-ti spun: "Spune-mi citi ani ai, si-am sa-ti spun ce sint" :) Cautind-ti alcoolul in priviri, am sa-mi intind ambele brate si-am sa-ti caut cartea de vizita in buzunarele de la spate, am sa-ti reprosez ca-mi esti dator cu un sarut - esti chiar prost? - iar a doua zi am sa stiu totul despre tine. Capitol incheiat.
Next, please.
Conteaza ce-am sa simt dupa? Niciodata! Am sa vinez intotdeauna, ca sa nu fiu vinata. N-o sa-mi pese ce simt, o sa mor sa stiu ce simti. O sa mor sa te fac sa simti.
hey - :) - welcome back.

si cu toate astea...

Si cu toate astea merg in contradirectie, imi ranesc prietenii, imi venerez dusmanii, imi ador dependentele, imi masor viteza de autodegradare, si...si...si! Si capat 2 linii in loc de una! Sint complet in ceata: sa ma bucur sau nu? Am de ales? Imi trebuie o sursa alternativa de energie. Habar n-am unde s-o caut.

thank you, but no, thank you

Seara mea de vineri – doamne, cit urasc serile de vineri, cind trebuie sa ma intorc acasa si nu vreau. Cit de mult urasc weekendurile si vacantele, in sinul familiei, cind se presupune ca esti suficient de fericit si impacat incit sa acorzi tuturor zimbete dulci sau citeva ore din viata ta, daca nu zile, cadouri, pupaturi si alte dragalasenii.
Intotdeauna mi s-au parut sarbatorile astea o pierdere inutila de nervi si bani, un plictis prelungit pina la insuportabil. Rasuflam atit de usurata cind ma intorceam la serviciu, la micul meu birou, unde pot sa-mi consum frustrarile, unde pot sa alunec in scaun cu ochii inchisi, cind nu e nimeni in birou si picioarele departate, gindindu-ma ....la ce vreau eu! chiar si la un blowjob.
Cine ma cunoaste ramine impietrit si-mi da in cap cu “vai, dar are cine sa te astepte acasa, sau: cite te asteapta acasa...’. ei bine, nu, doamnelor. Nu vreau acasa. Vreau un moment de liniste totala, de singuratate absoluta, nu vreau telefoane la parinti, surori, frati, soacre si alte cumetre, nu vreau vizite induiosatoare, nu vreau sarmale, friptura, prajituri si risete de copilasi. Vreau sa stau singura, sa ma-mbat, sa alerg cu amicii prin cluburi, sa uit de mine, sa platesc stripperi, sa arunc cu banii-n cazinouri, sa stau numai prin hoteluri, sa beau gin in loc de ceai, sa fiu mahmura in fiecare dimineata, ce sa mai, vreau tot tacimu'.
Vreau 1000 de mesaje in inbox! Vreau 50 de telefoane pe zi. Si 700 de SMS-uri. Simbata si duminica sa am zi de shopping pour moi meme si-atit. La dracu!

femme sophistiquee

Se da una bucata femeie trecuta de 30, obsedata de ideea de mediocritate, in cautarea unui drum drept, incintata de aventuri de-o noapte (in contextul unei casnicii fructuoase, ca altfel n-are farmec), cu vizite periodice intr-o camera obscura construita pentru dialoguri interioare, obsedata de ideea de simplitate, visind la perfectiune, inchinindu-se la oameni zeificati intr-o noapte nedormita, drogindu-se cu autodistrugere, calcind peste inimi atunci cind i se ofera ocazia, sperind la homosexualitate, hranindu-se cu flirturi si negind toate astea de mai sus intr-o inalta viziune a ipocriziei. Halal!

culmea gretzei

Cu castile in urechi, la serviciu, sa-ti curga prin vene "Stripped" si sa te-ntrerupa sefa cu o plata nefacuta....
STRIPPED, frateeee!!!!!!!!!!!!!!

les fleurs du mal

A reflecta e un proces pe care nu-l pot invata sub nici o forma, oricit de mult m-as fi chinuit de-a lungul vietii. Poate greseala - ma gindesc - vine din faptul ca am crezut ca este o chestie cu care te nasti, nu un proces ce se invata. Se invata?
Nu ma pot desprinde, pentru Dumnezeu, de orice sau de tot, sa cuget, pentru citeva minute, obiectiv sau subiectiv, constructiv, sa ma detasez de lumea fizica in care ma aflu, sa observ cit mai neloial lucrurile si oamenii care ma inconjoara. Sa pretind ca sint o straina. Sa descopar, astfel, lucrurile altfel. Asta nu pot face: sa inversez punctul de vedere. Sa am o juma de ora - o ora numai pentru sufletul meu, sa-mi iau hirtie si creion si sa desenez - ca de scris nu stiu - care este viata mea acum, pe zile, plusuri si minusuri si a cote, in dreapta, le desirable.
chiar nu pot face asta? chiar nu sint in stare?
ce ma tine in loc? ce-mi leaga mintile? de ce ne obisnuim asa de repede cu un dat (taking the given for granted), obisnuinta devenind dependenta, ne transformam in robotei, rotite, actionate automat. Si cred ca refuz sa accept asta.
M-am saturat sa-mi fac rau, dar...nu-i asa ca-i cool?
Am sa-ncerc in primul rind sa descopar daca fac asta numai pentru ca-i cool, numai pentru ca asa m-am lasat influentata sa fiu, numai pentru ca aici am avut profesori buni - si, deh, inveti materia predata de un profesor bun - sau pur si simplu pentru ca m-am obisnuit asa. Pentru toate cele de mai sus, incepem terapia de soc. Daca descopar ca imi place, atunci asta e mai dureros. Dar sa ajung eu acolo....
PS Dependenta mi-a fost ceruta de scris, cautarea cuvintelor, pe care nu le pot gasi decit in durere, minciuna, autoflagelare.

the sinner in me

Sta acolo pitit - a stat atita timp, nu stiam ce ma deranjeaza atit de tare: este copilul asta din mine, odata dragut, acum s-a facut taare obraznic. A-nceput sa-si faca din ce in ce mai des simtita prezenta; nu face altceva decit sa strige: "iata cit de mult rau imi pot face singur! nu-i asa ca sinteti mindri de mine? nu-i asa ca ma iubiti si ma admirati pentru asta?". Nu puteai s-o spui mai bine, dear. Cum il potolesc? violenta nu e o solutie....placa stricata? playing the indifferent..???

5 days later

ramin in topic: iata ca, dupa muult timp, mi se face si mie un compliment care sa-mi mearga la suflet: "Bitch!".
Suierat printre dinti, insotit de un zimbet pe care nu pot sa-l descriu, numa' sa-l mimez. "ceva de genul: "how can you...."
ma simt orgasmic!

alinuta sadica

Am devenit obiectul de admiratie al mediocritatii. Aud tot mai des complimente – am permanent senzatia ca sint nefondate – dar daca numarul lor se-nmulteste….incep sa le cred partial…de ce insa numai la un nivel limitat de inteligenta? Sint rea ca spun asta, dar…..nu inteleg. Duduia la care ma refer si de la care incerc din rasputeri sa obtin un compliment nu ia atitudine. Asculta complimentele celorlalti, zimbeste in clopotul ei invizibil de sticla, dar tace.
Alina este intruchiparea femeii pe care o urasc cel mai tare: aia inteligenta de doare. Efectiv nu pot rezista sa stau linga ea prea mult, simt un val de energie negativa scurgindu-se spre mine, m-apuca tremuratul, imi mai aprind o tigara... O las sa vorbeasca, imi ascund invidia cit pot, dar cu ea nu prea pot. Tot ce pot sa fac este sa imi pun un zimbet timp pe fata, sa incerc sa ma fac cit mai mica si cit mai invizibila sau sa-mi gasesc de lucru in alta parte.
E mai rau decit inteligenta: face de fapt pe abordabila citeodata – spun citeodata pentru ca de fapt nu precupeteste nici un efort sa arate ca o intereseaza prea putin personalitatile celor din jur – respectiv eu in cazul de fata. Subliminal: fata mea, nu ma interesezi, esti sub nivelul meu acceptabil de inteligenta si procesare, iti zimbesc acru ca sa arat ca as fi abordabila, dar tot o cretina ramii. Din sfera mea venii cu greu...
E diabolica. Iti masoara prostia din ochi, te lasa sa spui ineptii, iti prinde punctul slab dupa care spala cu tine pe jos. Incearca sa te convinga ca ai spus un mare adevar, da, chiar trebuie sa iei atitudine si sa protestezi in problema asta! Sint convinsa ca pe cei mai multi timpiti i-a impins chiar la acte suicidale.
As vrea sa pot face la fel.
Dar....cum detaliam mai sus nivelul meu de creativitate si inovatie nu-mi permite a ma apropia nici la 5 m de ea.
O urasc.
De ce, intreb atunci, complimentele astea nu s-ar indrepta catre ea? Le consider de multe ori jignitoare, avind in vedere diferenta intre mine si ea. Mai succint: daca-as fi barbat, mai degraba i-as trage-o ei decit mie. Mai degraba m-as indragosti de ea decit de mine. Si-atunci cuget: par mai abordabila, adica usoara? Nu ma deranjeaza. Cred c-am facut destule sa-mi merit eticheta. Dar este suficient? Cite femei usoare nu intilnim in fiecare zi prin birouri? Plictisite de viata lor bej, fara rasarit, fara serotonina? Dispuse sa-si puna imaginea pe tapet, sa-si terfeleasca numele, sa faca glume chiar apropos de propria persoana, de propria sexualitate, numai sa obtina o reactie la nevoia lor presanta de atentie.
De ce nu contribuie ea la stocul meu de complimente inteleg. E rea. E frumoasa, extrem de inteligenta, si rea.
Cine n-ar adora-o?Mie in schimb imi place sa urasc.

shalul de pe scaun

O zi de toamna mult prea timpurie - inca mi-e greu sa cred ca de la 27 de grade ieri azi sint 14! - in care dincolo de raceala cumplita care-mi astupa urechile si de grijile materne peste care incerc sa trec, ma intreb cit din tandretea lui imi lipseste si de ce. Daca a fost vreodata asta deschiderea catre a-normal, in-acceptabil, doar satisfacerea nevoii de iesire din inchisoarea ingerilor... E stupid, dupa tot ce-a fost, sa simt ca inca sint iubita si acest lucru sa-mi dea un sentiment paradoxal de siguranta. Ceea ce evitam cu indirjire acum putin timp devine obiectul cautarii, dimineata de dimineata. Sa fie oare numai nevoie de caldura, cosiness, insuflata de vintul de-afara, de revenirea la birou, la aceleasi probleme stupide...
Gust amar de Coldrex. O tigara grea. o gluma corporata. o fatza noua si timpa. nesuferita chiar.
"Te rog sa inchizi chat-ul, nu ai voie!" Du-te dracu.

sa curg cu Lotrul

Seara se lasa racoare de-a binelea, ieseam pe balcon la tigara cu tot cu patura, nu atit pentru inhalat, cit pentru expirat fumul. La munte fumul se pierde aproape instantaneu, iar susurul apei iti acopera suieratul. Ii simteam ropotul si unduiala in creieri, se scurgea in suflet, in picioare, in orice, simteam ca ma legan cu tot cu scaun.
Noaptea am stat pe marginea patului, scrisnind de durere, incercind sa nu respir ca sa nu-l trezesc, sa ma vada ca nu dorm si sufar, aplecata asupra propriile-mi senzatii de sfisiere, asupra vietii mele, mereu ca un semn de intrebare, mereu cautind raspunsuri atit de mult incit cred ca probabil am sa ating culmea labirintului.
La cite senzatii de durere fizica am cunoscut si traiesc cred ca as putea sa mi-o aleg pe cea preferata. Cind se-ntimpla, sa fiu fericita ca e asta si nu alta, ca mai bine ca sufar de gastrita acum si nu ma doare colecistul sau nu mi-au cedat sinusurile.
Ma simt de parca as fi fost facuta din bucati, adunate si cirpite, nu ca un intreg nascut si evoluat. Si nimic nu e compatibil cu nimic.
Singura mea intrebare vine, logic, pina unde o sa merg si cit timp.
Lotrul, in contextul asta, este paradoxul si culmea nesimtirii, simbolul indiferentei, tinta de neatins, fata morgana. Mecca.
Am crezut, chiar am crezut c-am sa renasc si inca mai caut prin fundul sacului ceva-ceva de care sa m-agat cu disperare, un mic ceva exploatabil pe care sa-l arunc in sus si sa urlu: "uite, in sfirsit, asta sint eu!"
A dracu civilizatie.

buzz - royaume

Ah, bon, acuma ca te-ai reintors dupa ce-ai chinuit bietul neuron citeva zile in focurile iadului, desprinde-te de celelalte cuvinte si adu-ti aripile cu tine. Cind iti va rasari prima intrebare, lasa toata energia sa se scurga spre degete si go with the flow. Fii binevenita in regatul meu, nu te lasa inselata de nume. Aseaza-te, nu e loc aici pentru incomfort. Aduna-ti pacea, planteaza-ti zimbetul si priveste-mi ingerii de dupa gratii. Ii vom elibera unul cite unul. Dezbraca-te, descalta-te, aprinde-ti tigara, fa ce vrei. Poti sa ma si atingi. Din acest moment voi incerca sa te iubesc.