les fleurs du mal

A reflecta e un proces pe care nu-l pot invata sub nici o forma, oricit de mult m-as fi chinuit de-a lungul vietii. Poate greseala - ma gindesc - vine din faptul ca am crezut ca este o chestie cu care te nasti, nu un proces ce se invata. Se invata?
Nu ma pot desprinde, pentru Dumnezeu, de orice sau de tot, sa cuget, pentru citeva minute, obiectiv sau subiectiv, constructiv, sa ma detasez de lumea fizica in care ma aflu, sa observ cit mai neloial lucrurile si oamenii care ma inconjoara. Sa pretind ca sint o straina. Sa descopar, astfel, lucrurile altfel. Asta nu pot face: sa inversez punctul de vedere. Sa am o juma de ora - o ora numai pentru sufletul meu, sa-mi iau hirtie si creion si sa desenez - ca de scris nu stiu - care este viata mea acum, pe zile, plusuri si minusuri si a cote, in dreapta, le desirable.
chiar nu pot face asta? chiar nu sint in stare?
ce ma tine in loc? ce-mi leaga mintile? de ce ne obisnuim asa de repede cu un dat (taking the given for granted), obisnuinta devenind dependenta, ne transformam in robotei, rotite, actionate automat. Si cred ca refuz sa accept asta.
M-am saturat sa-mi fac rau, dar...nu-i asa ca-i cool?
Am sa-ncerc in primul rind sa descopar daca fac asta numai pentru ca-i cool, numai pentru ca asa m-am lasat influentata sa fiu, numai pentru ca aici am avut profesori buni - si, deh, inveti materia predata de un profesor bun - sau pur si simplu pentru ca m-am obisnuit asa. Pentru toate cele de mai sus, incepem terapia de soc. Daca descopar ca imi place, atunci asta e mai dureros. Dar sa ajung eu acolo....
PS Dependenta mi-a fost ceruta de scris, cautarea cuvintelor, pe care nu le pot gasi decit in durere, minciuna, autoflagelare.