alinuta sadica

Am devenit obiectul de admiratie al mediocritatii. Aud tot mai des complimente – am permanent senzatia ca sint nefondate – dar daca numarul lor se-nmulteste….incep sa le cred partial…de ce insa numai la un nivel limitat de inteligenta? Sint rea ca spun asta, dar…..nu inteleg. Duduia la care ma refer si de la care incerc din rasputeri sa obtin un compliment nu ia atitudine. Asculta complimentele celorlalti, zimbeste in clopotul ei invizibil de sticla, dar tace.
Alina este intruchiparea femeii pe care o urasc cel mai tare: aia inteligenta de doare. Efectiv nu pot rezista sa stau linga ea prea mult, simt un val de energie negativa scurgindu-se spre mine, m-apuca tremuratul, imi mai aprind o tigara... O las sa vorbeasca, imi ascund invidia cit pot, dar cu ea nu prea pot. Tot ce pot sa fac este sa imi pun un zimbet timp pe fata, sa incerc sa ma fac cit mai mica si cit mai invizibila sau sa-mi gasesc de lucru in alta parte.
E mai rau decit inteligenta: face de fapt pe abordabila citeodata – spun citeodata pentru ca de fapt nu precupeteste nici un efort sa arate ca o intereseaza prea putin personalitatile celor din jur – respectiv eu in cazul de fata. Subliminal: fata mea, nu ma interesezi, esti sub nivelul meu acceptabil de inteligenta si procesare, iti zimbesc acru ca sa arat ca as fi abordabila, dar tot o cretina ramii. Din sfera mea venii cu greu...
E diabolica. Iti masoara prostia din ochi, te lasa sa spui ineptii, iti prinde punctul slab dupa care spala cu tine pe jos. Incearca sa te convinga ca ai spus un mare adevar, da, chiar trebuie sa iei atitudine si sa protestezi in problema asta! Sint convinsa ca pe cei mai multi timpiti i-a impins chiar la acte suicidale.
As vrea sa pot face la fel.
Dar....cum detaliam mai sus nivelul meu de creativitate si inovatie nu-mi permite a ma apropia nici la 5 m de ea.
O urasc.
De ce, intreb atunci, complimentele astea nu s-ar indrepta catre ea? Le consider de multe ori jignitoare, avind in vedere diferenta intre mine si ea. Mai succint: daca-as fi barbat, mai degraba i-as trage-o ei decit mie. Mai degraba m-as indragosti de ea decit de mine. Si-atunci cuget: par mai abordabila, adica usoara? Nu ma deranjeaza. Cred c-am facut destule sa-mi merit eticheta. Dar este suficient? Cite femei usoare nu intilnim in fiecare zi prin birouri? Plictisite de viata lor bej, fara rasarit, fara serotonina? Dispuse sa-si puna imaginea pe tapet, sa-si terfeleasca numele, sa faca glume chiar apropos de propria persoana, de propria sexualitate, numai sa obtina o reactie la nevoia lor presanta de atentie.
De ce nu contribuie ea la stocul meu de complimente inteleg. E rea. E frumoasa, extrem de inteligenta, si rea.
Cine n-ar adora-o?Mie in schimb imi place sa urasc.