On parle de…l’amour

Bleah ! Deloc subiectul meu preferat – asta pentru ca nu stiu cu ce se maninca, dar ...vaz ca este al altora, in diferite gramaje, si el revine obsesiv, zilnic, in urechile mele. Studii de caz, a se servi cu guma de mestecat in pauza petrecuta la fumoar:
Cazul 1. Imi vorbeste despre dragoste in fiecare zi, incet si afectat. Se simte “razbunat” prin faptul ca nimeni, niciodata, nu ma va putea iubi vreodata atit de mult cum ma iubeste el. Imi intinde universul lui la picioare, se chinuie sa ma venereze, imi accepta inconsecventele. Multumesc, maestre. Ma simt onorata. Nu le merit – in fond, sint banalitatea intruchipata, jur. Spune ca il chinui “constant si diabolic”, ca nu am pic de mila, si cu toate astea este prea mindru pentru a accepta un “mercy fuck”. Nu ca m-as grabi sa prestez...
Cazul 2. Milder. Citeste ‘despre sex’-ul lui Osho. Osho asta vorbeste despre psihanaliza si transcedental in cea mai “cosmo”, “felicia”, ‘avantaje” maniera pe care am vazut-o vreodata. Acest guru al eu-lui nu-si scrie singur cartile, el tine discursuri ca un adevarat filozof, iar discipolii lui isi noteaza repede-repede pe genunchi si-i publica truismele (unde am mai auzit eu asta? blink!) Intre doua saruturi ii descopar pasajul scris sub forma unui raspuns la o intrebare – in genul “ask dr Love” – in care face referire, in aceeasi propozitie, la sex si moarte. Hm.. am sa revin in alt blog la asta, ma framinta de mult problema. Revin: El spune ca ma iubeste. Pardon, scrie ca ma iubeste. Zimbesc in coltul gurii, ii raspund cu aceeasi moneda si ii intorc si celalalt obraz. No comment. Nu intreaba, nu cere. Accepta. Ce om. Nu? Foarte tare!
Cazul 3. El nu vorbeste niciodata despre dragoste. Parerea mea umila este ca habar n-are ce e aia. Si-a creat dintotdeauna o dorinta, un wishlist, pe care pliaza, cauta o realitate, chiar un job description al femeii care ar trebui sa fie linga el (care sa includa aptitudini, trasaturi de caracter si hobby-uri) si aia care trece interviul e adevarata dragoste. N-a stiut niciodata cine sint, pentru ca nu a stiut sa caute, pentru ca nu a inteles de ce trebuie sa invete sa caute. Se mira ca nu sint fericita. N-a stiut in viata lui sa ma faca sa ma simt femeie. Incercarile disperate din ultima perioada sint tardive si nu-mi provoaca decit mila si dezgust. Asteptam eforturi suplimentare.
Cazul 4. Da din capsorul ei proaspat tuns si ma-ntreaba contrariata de ce dragostea nu dureaza. Ha? You’re asking me? Daca dragostea este ce cred eu, atunci n-are cum. E simplu: ne plictisim, schimbam, vrem altceva, pentru ca si pe noi ne schimba altii, si-atunci nimeni nu e de vina.
Sincer, cred ca vorbim de lucruri diferite, avind in vedere ca mie mi-e foarte greu sa ma gindesc la dragoste ca fiind mai mult decit l'echange de deux liquides et le contact de deux epidermes (de ce? vezi cazul 3). Concluzii: n-avem. Cum as putea sa extind notiunea la ani sau la o viata, cind eu abia am invatat sa traiesc clipa? Experienta mea imi spune ca nu e mai mult de-atit, si ala care spune ca e, traieste o continua si regretabila iluzie. Se minte rau de tot si are o relatie foarte proasta cu el insusi. Parol!

spring is here! yuppie!

Am deschis ochii brusc la 7 dimineata cu un chef imens de tine. Dus mai rece decit cald si cafea tare. Pisica doarme lenesa in fotoliu, un vraf de blanita crem si 4 pete maronii. Nu-i merit nici macar o privire la ora aia!
Tigara pe balcon in aerul rece al diminetii de martie, incercind sa dezleg misterele unui oras mort. Un copil de 7 ani cu ghiozdan in spate, debordind de entuziasm (peiorativ vorbeam). Motoare pornind, unul cite unul, eliberind parcarea de culori fade, prafuite. O doamna cu batic, imbracata in negru, din regnul “ma duc la biserica in fiecare zi”. Un sofer enervat la culme de altul, mai adormit decit mine.
Durerea de spate imi spune ca n-am sa te vad prea curind. Imi cad ochii de oboseala - nu e decit luni. Morala: ma obosesti.
Incerc sa-i raspund in propriul meu creier sotului meu care nu intelege de ce sint obosita si nefericita. Raspunsurile imi provoaca o grimasa, mai iau o gura de cafea. Bunaciunea de la parter ma sfideaza cu surisul lui proaspat de dimineata. Sa fie masina sau orele la sala?
Miroase a pomi infloriti si mirosul asta nu se integreaza deloc in peisaj. Mai bine imi pun machiajul, hai sa ma pregatesc pentru o noua zi (bleah), sa–mi intru odata in rol, ca nefericirea asta de moment ma scoate din mecanism si-mi provoaca intrebari la care nu vreau sa raspund.

eine kleine ( sau macro si micro univers)

Mi-a luat, poate, un pic de timp sa inteleg teorema relatiei mama-fiica, ea mi s-a accentuat in utimele zile, cind circumstantele (sau Dumnezeu, pentru ca nu ma refer la circumstantele create de mine) mi-au revelat demonstratia.
Micro-universul ei si macro-lumea mea nu sint doua multimi care se intersecteaza, ci se includ, sint inter-dependente, mai mult sau mai putin concentrice; realitatea ei mica traieste in realul meu mare - plastic: ca un galbenus in marele ou. Interdependenta poate parea numai de o parte: microuniversul ei depinde de macrouniversul meu, dar tare-mi place sa cred ca insasi conceptia a avut loc din motivul invers: eu am simtit mai intii nevoia sa fiu mama.
In diagrama nou creata, sa te puna dracu sa traiesti in haos. Microuniversul va simti si se va dezvolta ca atare, o va lua de buna, isi va crea propriile reguli, perceptii, legi existentiale - logic - dupa macrounivers - si tot ceea ce va exista in afara cercului matern va fi ne-bun. Binele tau va deveni si al ei, raul tau va fi absolut si al ei, luptele tale le va duce si ea. Ce iubesti tu va iubi si ea. Cel putin pina la virsta la care va realiza ca este o entitate de sine statatoare, si poate crea, la rindul ei, realitati. Ideea ar trebui sa-mi ridice parul din cap la gindul propriei judecati de apoi impusa de imensa responsabilitate, dar gindindu-ma la proprii mei bieti parinti, parca mi-as spune ca totul va fi bine. Or not? (birr!) Micro-universul, galbenusul, va creste, marginile nu vor mai fi concentrice, limitele ei vor scapa spre stinga sau spre dreapta, mai sus sau mai jos, cercul se va desprinde intr-un fel sau altul..

THE definition

in sfirsit definitia mea fara amendamente, fara note, fara retineri (available in citeva versiuni, dau premiu celui care-mi poate demonstra care-i cea reala).

"Woman Like A Man" Damien Rice

I need a piss
Wanna hate
Fuck it up
Come
My love
Eat your meat
Keep your teeth
Run
You lost me
You cost me
You thought me of me, yeah
We're bad
What we do
Stupid fools
You wanna get boned,
You wanna get stoned
You wanna get a room like no-one else
You wanna be rich
You wanna be kitch
You wanna be the bastard of yourself
You wanna get burned
You wanna get turned
You wanna get fucked inside out
You wanna be ruled
You wanna be fooled
You wanna be a woman like a man
like a, like a, like a
Woman like a man, like a man, like a woman like a man, like a man
(I'll get a cheaper ticket next time)
Woman like a man, woman like a man, like a woman like a man, woman like a man
(I'll get a cheaper ticket next time)
Woman like a man, like a man, like a woman like a man, woman like a man
(I'll get a cheaper ticket next time)
Woman like a man, like a man, like a woman like a man, like a man
(It really wasn't worth the ride)
I need a hit
Want to wait
Suck it up
Cum
my love
eat your meat
itchy feet
run
You reach me
You bleach me
You teach me of me
How familiar
We're bad
What we do
Stupid fools
You wanna get boned,
You wanna get stoned
You wanna get a room like no-one else
You wanna be rich
You wanna be kitch
You wanna be the bastard of yourself
You wanna get burned
You wanna get turned
You wanna get fucked inside out
You wanna be ruled
You wanna be fooled
You wanna be a woman like a man
like a woman, like a, like a man
Like a man
Like a man, man, man, man...
Like a man, man, man, man...
Woman like a man

Leave no man behind

Im place sa vindec. Sa alin. Sa construiesc pe suflete damnate. Daca nu gasesc durere sau ruptura in sufletul pe care mi l-am ales, gasesc plictis si blazare, ma adaptez si ofer solutii pentru resuscitare cu adrenalina. Ma pliez pe caz.
O fac si pentru mine, desi aici dau cele mai mari rateuri. Am chinuit copilul din mine, l-am obligat sa se maturizeze inainte de vreme, i-am ucis cresterea negindu-i procesul. M-am nascut matura, brusc. Acum stiu si incerc sa reinversez procesul, sa vedem ce iese. Ma prefac ca nu e matur si incerc sa-i redau copilaria. Surisul, inocenta. E greu, a trecut prea mult timp. Ma lupt. O fac in paralel cu daruirea de sine oricui, oricind. Vreti bucati din mine? Luati! Am sa traiesc in fiecare dintre voi. Eu va caut durerea, ca sa o pot trai si eu, sa-i iau din concentratie, asa ca folositi-ma, va rog. Daca nu ma folositi, am sa ma simt inutila.
Black Hawk Down. Am respirat durere cu fiecare secventa, am plins, am privit in jur inmarmurita. Simt. Si ma simt ingrozitor de mica.

corola de minuni a lumii - sau mare ti-e gradina, Doamne

Sint ‘invitata” la o mare lansare de carte. Mare (muhaha!). Somata, mai bine zis. Sper din tot sufletul ca nu asta e impresia pe care o las: a unui om pasionat de carte contemporana, cu atit mai mult de versuri. Urasc poezia. Nu-i inteleg sensul, finalitatea. Tot ce tine de poezie e siropos si penibil pentru mine. Daca nu e siropos, cica ar fi dureros, si am inceput sa fug de durerea altora, ca e contagioasa.
Revin: ma infiintez la ora stabilita in librabia stabilita, intr-o atmosfera in care toata lumea (adunata probabil ca si mine, “esti fratele meu, da’ minca-t-as, vii sau te tai) se chinuia sa para foarte interesata in subiect, foarte atenta la speech-urile marilor ginditori invitati sa faca asta, intr-un cuvint: intelectuali.
Asa cum ma si asteptam, iubita mea Mioara a publicat un volum de “versuri” in stil post-modernist (exista ceva mai confortabil sau mai comod decit asta?), DAR...suprise: este poezie religioasa. Mi-a venit o borala in git instantaneu, am sfirsit cu o grimasa pe care am ascuns-o dupa lalelele superbe pe care le achizitionasem intru solemnitatea event-ului si mi-am propus, totusi, din mare bun simt, sa indur pina la capat.
Asa cum imi imaginam, a trebuit sa rezist in picioare pe solemnitatile speakerilor, pe emotia tremurinda a publisherului - o baba sinistra la vreo 65 de ani – care ne-a marturisit cu lacrimi in ochi ca sigur asta (si nu alta) este cartea pe care o asteapta de-o viata (daaahh!), am finalizat orgasmic, dupa o ora in recitarea inaltatoare a “celei mai indragite actrite” pe care io n-am vazut-o in nici un film (dar, ma rog, sint de o ignoranta crasa io, cultura pentru mine inseamna de 2 ori la teatru in viata si cinema strain, that’s all). Artista in cauza era exact cum ma asteptam sa fie, pe cuvint, pe gustul meu: 5 kile de fond de ten, 7 de fard foarte inchis la culoare, incapabila sa se pieptene singura sau sa-si dea seama ca are nevoie de o tunsoare (frate, da-o-n ma-sa, da’ de ce l-ai vopsit rosu?), oftind din greu, facindu-se ca ne priveste in ochi si minimalizind cu mare constientizare a propriei performante nostiunea de “etern”, “nemarginire”, etc.
Eu...eu am indurat pina la capat, dar nu stiu daca asta m-a terminat nervos sau speech-ul Mioarei. Mioara, poeta lu peste, de meserie avocat (combinatia sacra), a refuzat sa se machieze, - m-am gindit eu, ca sa para mai poeta decit este – dar s-a coafat in stil dna profesoara din Sura de Jos, cu fusta midi si tocuri cui. Foarte afectata de ceea ce i se intimpla, foarte emotionata de prezenta numeroasa la care evident nu se astepta, nici prin cap nu i-ar fi trecut!!, de fani innebuniti dupa versurile ei adinci - a pus ochii-n pamint si a-ncercat sa roseaca. La cei 40 de ani ai sai acest prim blush i-a asigurat in fata mea cel mai ieftin debut de speech, in secunda aia mi-am imaginat ce-o sa urmeze...puteam sa zic ceva? Am aderat la pattern-ul deloc costisitor, m-am prefacut miscata de emotia ei, am aplaudat ineptiile care curgeau pe gurita ei ririita, mai sa pling la un moment dat si mi-am arata dintii in final cind mi-am dat seama ca speechul ei caraghios se terminase!
Binenteles ca a trebuit sa-i cumpar cartea si sa stau la coada pentru un autograf – sint o mare fana a mizgalelilor unor oameni care au aceleasi necesitati ca si mine pe foi de hirtie in care sint se pare iubita si apreciata ca si fan, adica se dau totusi 2 lei pe existenta mea, ca fara noi, fanii innebuniti, zeii ca ea n-ar putea produce si exista.
Ineptiile tale, draga Mioara, reprezinta tot ceea ce urasc si de ce-am fugit o viata, esti motivul pentru care nu intru-n librarii, motivul pentru care nu ma uit pe rafturile cu carti, motivul pentru care nu citesc poezie. Motivul pentru care nu citesc. Daca ideea ta de a construi ceva in viata si a lasa ceva in urma ta a fost multumirea unei volum subtirel de 30 de pagini in care ai batut cimpii si ai vrut sa ne arati ca dupa o mare dezamagire sentimentala ti-ai regasit independenta si – vai , uite ce femeie esti : publici chiar o carte – mie nu-mi spune decit ca ai avut niste bani cu care n-aveai ce face, te-ai apucat sa insiri cuvinte pe niste foi, Divinitatea ti s-a parut cel mai usor de abordat – Doamne, cit de desuet – si ai mers pina la capat ca sa poti fi ipocrita dupa asta si sa poti zimbi cu maturitate ieftina ca tu ai lasat ceva scris. Ne-ai imbogatit cu experienta ta comuna. Si noi sintem de fapt prosti pentru ca nu intelegem meandrele sufletului. Si nuli, si total neproductivi. Tu, insa, zeita a tocului de scris (si nu numai), in zilele tale trase la xerox care se impart intre barou, tribunal si biroul de avocatura pe care ti-l plateste sora-ta, ai avut puterea, profunzimea si “nemarginirea divina” sa-ti pui pe hirtie experienta ta creatoare.
Deznodamint:
I-am citit cartea in metrou, fireste, experienta a durat 20 de minute, am ramas mai vaca decit eram inainte s-o citesc, n-am putut empatiza, nu m-a miscat nimic, n-am plins, n-am avut orgasm.
Pentru mine Mioara nu inseamna absolut nimic. Personal, cu obsesia mea de curatenie, volumul ei face parte din cele pe care le-as arunca la reciclare in curatenia de primavara.
Well done, draga mea, well done, i-am spus. Nu mi-as fi inchipuit atita sensibilitate si profunzime. Ai grija de tine...Eu am sa-ncerc sa am grija de mine si sa-mi pazesc pe viitor matele de atita cultura.