Am deschis ochii brusc la 7 dimineata cu un chef imens de tine. Dus mai rece decit cald si cafea tare. Pisica doarme lenesa in fotoliu, un vraf de blanita crem si 4 pete maronii. Nu-i merit nici macar o privire la ora aia!
Tigara pe balcon in aerul rece al diminetii de martie, incercind sa dezleg misterele unui oras mort. Un copil de 7 ani cu ghiozdan in spate, debordind de entuziasm (peiorativ vorbeam). Motoare pornind, unul cite unul, eliberind parcarea de culori fade, prafuite. O doamna cu batic, imbracata in negru, din regnul “ma duc la biserica in fiecare zi”. Un sofer enervat la culme de altul, mai adormit decit mine.
Durerea de spate imi spune ca n-am sa te vad prea curind. Imi cad ochii de oboseala - nu e decit luni. Morala: ma obosesti.
Incerc sa-i raspund in propriul meu creier sotului meu care nu intelege de ce sint obosita si nefericita. Raspunsurile imi provoaca o grimasa, mai iau o gura de cafea. Bunaciunea de la parter ma sfideaza cu surisul lui proaspat de dimineata. Sa fie masina sau orele la sala?
Miroase a pomi infloriti si mirosul asta nu se integreaza deloc in peisaj. Mai bine imi pun machiajul, hai sa ma pregatesc pentru o noua zi (bleah), sa–mi intru odata in rol, ca nefericirea asta de moment ma scoate din mecanism si-mi provoaca intrebari la care nu vreau sa raspund.
No comments:
Post a Comment