Cit de frustrata am fost, Doamne, practic singurele momente in care traiam cu adevarat erau cind citeam. Si erau zile cind puteam sa fac asta numai in cele 15 minute pe care le petreceam in metrou - ce chin - bineinteles ca mi s-a intimplat sa cobor cu o statie mai incolo! Abia asteptam sa se faca seara, sa ma izolez in patul meu cu cartea sprijinita pe perna, singura, si sa ma cufund in lumea mea atit de addictive. Pina in seara in care, dupa 3 ore de citit fara pauza, am ajuns la final. Imi crescuse un mare nod in git, abia acum il percepeam, aveam ochii umezi - penibil - si ma durea capul de la lumina slaba. Galopasem ultimele pagini ca nebuna, simteam ca nu e destul de liniste desi singurul lucru care ma deranja era scirtiitul scaunului de la computer unde-si face el veacul. Dar ajunsesem la final. Si-n clipa aia tot ce-am putut sa simt a fost o imensa mila fata de el si existenta lui banala, orizontul lui finit, lumea lui mica si meschina, si mila - imensa mila - de propria mea persoana... linga el. Mila de cit de bolnavi, surzi si orbi putem fi cu totii, cit de mult ne puteam bate joc de noi insine, cit de simplu ar fi, daca am vrea, sa decojim, pentru ca miezul, esenta, e atit de aproape, cit de irational aproape ne pierdem in citate si idiome, crezind ca sintem aproape de adevar, cind el de fapt e in partea opusa, cit de preocupati sintem sa definim totul, caci certitudinea este cea mai la indemina cale, cit de putin iti trebuie de fapt ca sa ai totul...
Pe mine m-a inecat! Sint obsedata. Deja o recitesc in limba in care-a fost scrisa, sint sigura ca traducerea mi-a pierdut multe. Ma gindeam sa scriu despre carte, dar mi-am dat seama ca as face un mare rahat.
Sa nu cititi cartea asta!
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
m-ai facut curios , ce carte e asta bre ?
O citesc acum. M-a uimit...ma regasesc atat de mult in ceea ce scrie acolo. Din pacate sunt si eu mai mult sau mai putin in situatia ei...
Post a Comment