Dupa ce, cineva undeva sus pus pe shotii (l-am mai pomenit eu in celalat blog) imi jucase feste de prost gust, imi adunasem toata energia ramasa dupa saptamini de nopti nedormite, o reciclasem pina la epuizare, imi strigasem mie insami ca trebuie sa o fac si p-asta, ca trebuie sa reusesc, ca trebuie sa arat lumii ca pot face un lucru perfect (!), injur, imi zgirii masina, primesc telefoane nedorite, unul dupa altul, inchid, iar injur, nu mai rezist, rezolv problemele altora, imi zic ca am ghinion, iar injur, trebuie sa plec in alta parte urgent, ceasul nu merge, CD-ul s-a stricat, imi caut injuraturi si mai deocheate. Opresc motorul, izbucnesc intr-un plins isteric, aparent fara sens si-mi dau seama ca singurul motiv pentru care pling este ca nu am in bratele cui sa fug. Sa fug, si sa ramin acolo, poate adorm, de data asta. Inutilitatea epuizarii mele, a faptului ca am facut un lucru perfect si ca, evident, asta nu conteaza. Lumea va merge mai departe, iar eu voi fi tot acolo unde eram si inainte. Intre. Telefonul a continuat sa sune, voci disperate si crizate imi intrau in ureche, refuzam deja sa le mai procesez starea.
Contact si am plecat mai departe, convinsa ca am hiperbolizat o problema careia ii pot gasi oricind solutie, si reactivind butonul "what doesn't kill you makes you stronger". Mi-am pus zimbet idiot si am intrat in casa. A doua zi, evident, am refuzat sa mai fac asta.
No comments:
Post a Comment