Cea mai constanta ura in viata mea ramin diminetile. Chiar daca circumstantele se schimba, ma regasesc in aproape fiecare dimineata in ipostaza unui vampir care simte nevoia sa traga toate draperiile; lumina care-i bucura pe altii pe mine ma ucide, ma arde, imi amplifica starea de anxietate. Urasc diminetile racoroase, luminoase, optimiste. Mi se pare o iluzie ieftina, sa crezi ca totul se va schimba, in ziua aia, ca e un nou inceput, bla, bla, bla...
Personal, daca as putea, mi-as inversa cu totul ceasul interior, as trai noaptea si as dormi ziua. Pacat ca abia acum simt asta. Too late.
Nu stiu daca e plictis, poate e mai mult teama de esec, care ma urmareste de multi ani (din ce in ce mai multi), mi-e frica de ce voi mai distruge si astazi, mai mult decit am omorit ieri. Mi-e frica de ce moarte inceata traiesc, distrugind sufletele de linga mine. Si pretinzind ca am ce face.
Imi creez realitati paralele, care sa ma puna in provocari noi, poate-poate oi gasi ceva in mine in care sa cred, care sa reziste, care sa ridice ceva din cenusa, dar sfirsesc invariabil in acelasi rahat. Nu cautati dincolo de aparente. Nu veti gasi nimic!
I smile when I’m angry, I cheat and I lie… in my secret life.
No comments:
Post a Comment